Fotbal international

Prezentare Grupa A Champions League. Dortmund și Monaco, luptă strânsă pentru locul 2

18.09.2018 | 15:39
Prezentare Grupa A Champions League Dortmund si Monaco lupta stransa pentru locul 2

Încep meciurile din faza grupelor Champions League, iar în Grupa A se joacă AS Monaco – Atetico Madrid și Club Brugge – Borussia Dortmund. Spaniolii sunt favoriți să câștige grupa, iar lupta va fi strânsă pentru locul 2, pentru că nici Dortmund și nici Monaco nu vor să rateze calificarea în fazele eliminatorii ale competiției.

Atletico Madrid este favorita grupei, dar sorții nu i-au fost tocmai favorabili echipei lui Diego Simeone. Madrilenii au picat într-o grupă din care mai fac parte Borussia Dortmund, AS Monaco și Club Brugge. Vestea bună pentru ei este aceea că atât Dortmund, cât și Monaco se află în regres în ultimul an, iar Brugge are un nivel prea mic pentru o asemenea competiție.

În Grupa A se dă luptă strânsă pentru locul 2

Totuși, toate cele trei adversare rămân periculoase, mai ales că Atletico are deplasări la Monaco și Dortmund în primele trei runde. Cu atât mai strânsă se anunță lupta pentru locul 2, de asemenea calificabil în faza optimilor de finală Champions League. Dacă Club Brugge se va mulțumi și cu un loc 3, care ar asigura prezența în primăvara europeană, dar în Europa League, pentru Borussia Dortmund și AS Monaco nu există altă varianță decât locul 2. Asta în cazul în care Atletico nu se va împiedica pe parcurs și va termina Grupa A pe prima poziție.

Ce cote au echipele din Grupa A Champions League

GRUPA A
Atletico Madrid – 1,12
Borussia Dortmund – 1,55
AS Monaco – 2,30
Club Brugge – 8,50

În ceea ce privește șansele echipelor din Grupa A de a câștiga trofeul Champions League în acest sezon, Atletico Madrid este cel mai bine cotată, cu 12,00. Este urmată de Dortmund, cu 85,00, AS Monaco – 200,00 și Brugge – 500,00.

Cum s-au pregătit echipele din Grupa A pentru noul sezon

Marile cluburi din Europa au investit masiv în transferuri pentru a se asigura că au parte de un sezon de succes. Atletico Madrid i-a cumpărat, printre alții, pe Thomas Lemar (AS Monaco – 70 de milioane de euro), Rodri (Villarreal – 20 de milioane) Nikola Kalinic (AC Milan – 14,5 milioane), Santiago Arias (PSV Eindhoven – 11 milioane) și Johny Castro (Celta Vigo – 7 milioane). Cele mai importante nume care au plecat au fost Gameiro, Jota, Malong și Torres.

AS Monaco a cumpărat 10 jucători, cei mai importanți fiind Aleksandr Golovin (CSKA Moscova – 30 de milioane), Benjamin Henrichs (Bayer Leverkusen – 20 de milioane) și Willem Geubbels (Olympique Lyon – 20 de milioane). Au plecat, printre alții, Mbappe (definitiv, după un an de împrumut la PSG), Lemar, Fabinho, Kongolo și Ghezzal.

Dortmund a cumpărat doar 4 jucători, a adus 2 care sunt liberi de contract și a încercat să mai ajusteze aducând sub formă de împrumut. Au venit Abdou Diallo (Mainz – 28 de milioane), Thomas Delaney (Werder Bremen – 20 de milioane), Axel Witsel (TJ Quanjian – 20 de milioane) și Marius Wolf (Frankfurt – 5 milioane). Au plecat 4 jucători importanți: Andriy Yarmolenko, Sokratis, Mikel Merino, Gonzalo Castro și Nuri Sahin, în timp ce Michy Batshuayi s-a întors la Chelsea după un an de împrumut în Bundesliga.

Și Club Brugge s-a mișcat bine pe piața transferurilor, însă jucătorii cumpărați nu se ridică la valoarea celor de la contracandidatele din Grupa A Champions League. La Brugge au ajuns, printre alții, Rezaei, mitrovic, Schrijvers și Letica și au plecat Limbombe, Diaby, Pina și Scholz.