Sport

Prima confesiune din microbuzul groazei: „Dumnezeule… era mort peste șofer”. Care a fost norocul celorlați pasageri: „Am fi murit cu toții!”

Cristi Toma, un alt maseur al lui Dinamo, a povestit cu lux de amănunte cum s-a întâmplat, de fapt, accidentul de la Câmpulung Muscel. Detalii horror despre moartea bunului său prieten, Constantin Covaciu
31.07.2026 | 16:47
Prima confesiune din microbuzul groazei Dumnezeule era mort peste sofer Care a fost norocul celorlati pasageri Am fi murit cu totii
Reconstituire șocantă a accidentului de la Câmpulung Muscel. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

Echipa secundă a lui Dinamo a trecut prin momente horror în dimineața de 31 iulie, când microbuzul în care se aflau o parte bună din jucători și staff s-a izbit violent de un copac la Câmpulung Muscel. Maseurul Constantin Covaciu a murit pe loc, iar șoferul, care avea o vârstă de 83 de ani, se află în stare critică la spital. Din fericire, ceilalți pasageri au scăpat fără răni care să le pună viața în pericol. Cristi Toma, un alt maseur al echipei, a oferit detalii șocante despre accident.

Reconstituire horror a accidentului în care a fost implicată echipa secundă a lui Dinamo

Pe locurile din față ale microbuzului stăteau împreună cei doi maseuri ai echipei, Constantin Covaciu și Cristi Toma. Cel din urmă povestește detalii de groază despre moartea bunului său prieten, care ar fi fost cauzată de creanga pomului în care s-a izbit microbuzul.

ADVERTISEMENT

Soarta face ca ceea ce a reprezentat ghinionul lui Constantin Covaciu să fi fost, de fapt, norocul celorlalți pasageri. „Tomiță” a explicat că dacă microbuzul nu s-ar fi oprit în acel copac, atunci ar fi căzut într-o râpă adâncă de 20 de metri și, cel mai probabil, nimeni nu ar mai fi scăpat cu viață.

„Tocmai ce m-au văzut doctorii din nou și sunt cu două coaste fisurate, rupte, am și contuzie la cap… De-abia pot vorbi. Sincer, poate nu mai am totul în ordine în minte. Nu ne dăm seama cum s-a întâmplat. Cred că i s-a blocat accelerația (șoferului), probabil, a făcut infarct de frică. Habar n-am cum am ajuns…

ADVERTISEMENT

Știu că șoferul făcea curse cu oamenii pe-acolo, cu sătenii, era o cursă regională. În pauză, a venit și ne-a luat pe noi să ne ducă… N-am mai mers niciodată cu el, era prima dată. N-am mai avut loc în primul microbuz, că au fost două, așa că am venit în ăsta. Plecase deja primul (microbuzul), eu am prins în ăsta. Măi, eu l-am văzut că e cam bătrân, dar nu credeam că poate avea 83 de ani… Cam vira stânga, dreapta, nu prea am înțeles și am prins o pantă mare, de aceea a prins viteză mașina. Și, și… S-a izbit de copacul ăla…

ADVERTISEMENT

Gogu a murit din prima, Dumnezeule… Era mort peste șofer când l-am văzut, celălalt (șoferul) mai dădea semne de viață. A fost o creangă a pomului, de fapt, aia ne-a despărțit. Pe el l-a omorât. Totul a fost într-o fracțiune de secundă. Eu am ieșit nu știu cum din mașină, aveam ceva rupt în mine, nu știu ce, că nu mai simțeam totul exact. Oricum, copacul ăla care l-a omorât pe Gogu a fost, dacă se poate zice așa, norocul nostru, al celorlalți. Fiindcă lângă era o râpă, un hău, de vreo 20 de metri, am fi murit cu toții!”, au fost mărturiile șocante ale lui Cristi Toma, conform gsp.ro.

ADVERTISEMENT

Unul dintre juniorii prezenți în autocar, detalii înfiorătoare despre șoferul de 83 de ani

Șoferul care a făcut infarct în timp ce era la volanul microbuzului în care se afla echipa secundă a lui Dinamo are 83 de ani, iar unul dintre juniorii „câinilor” a povestit că se simțea de la bun început că ceva este în neregulă cu el. Acesta a dezvăluit că accelera excesiv și lua virajele foarte agresiv.

„Am ieșit pe poarta hotelului. Am observat că era ceva în neregulă. Șoferul tot accelera. După ce am văzut că accelerează excesiv, am încercat să îi spunem s-o lase mai ușor, și noi, și staff-ul, însă nu a dat niciun răspuns. Se tot balansa autocarul. Cred că avea peste 50-60 km/h. Prima dată s-a lovit de dâmbul acela, iar apoi s-a oprit în copac. Eram toți panicați. Ne-am speriat.

ADVERTISEMENT

Erau scaunele peste unii dintre colegi. S-au rupt scaunele, s-au spart geamurile din lateral. Am încercat să ieșim cât de repede am putut. Am sărit peste scaunul colegului și am ieșit pe geam. Din ce am înțeles, majoritatea sunt ok (n.r. ceilalți jucători). Un singur băiat cred că are o fractură la picior”, a declarat un junior de la Dinamo pentru Spynews.ro.