News

Primă de Paște pentru angajații CFR! Și salariile se dau înainte

14.04.2020 | 18:40
Prima de Paste pentru angajatii CFR Si salariile se dau inainte
ADVERTISEMENT

Primă de Paște pentru angajații CFR! Acesta este mesajul pe care l-a transmis conducerea. Astfel, în plină pandemie de coronavirus, persoanele care lucrează în cele trei companii feroviare de stat, vor primi 150 de lei.

Primă de Paște pentru angajații CFR!

Veștile bune nu se opresc aici pentru că angajații își iau și salariile înainte. Decizia a fost luată după implicarea în negocieri a ministrului Transporturilor, Lucian Bode.

ADVERTISEMENT

”După mai bine de patru ore de discuții, am ajuns la un numitor comun cu conducerile celor trei companii – CFR SA, CFR Călători și CFR Marfă.

Și salariile se dau înainte

Până de Paști, se vor plăti și salariile, și primele. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără implicarea sindicatelor, dar, mai ales, a conducerii ministerului, în frunte cu ministrul Lucian Bode”, a declarat pentru Club Feroviar Florea Dobrescu, președintele Federației Naționale Sindicale Drum de Fier.

ADVERTISEMENT

Trebuie specificat că, încă din timpul negocierilor, Lucian Bode a precizat că, dacă va exista o primă de Paște, atunci de ea vor beneficia toți angajații companiilor feroviare din subordinea ministerului.

”Dacă nu poate toată lumea să asigure prima, atunci să nu dea nimeni, nu să dea doi și al treilea să nu dea”, spunea ministrul.

ADVERTISEMENT

Inițial, angajații au crezut că prima reprezintă doar o vorbă în vânt. De vină ar fi fost CFR Călători care are datorii foarte mari la plata tarifului pentru utilizarea infrastructurii.

Din acest motiv, gestionarul infrastructurii feroviare nu avea lichidități suficiente. Sursa citată spune că CFR Călători are de plătit către CFR SA o datorie de 89,7 milioane de lei în contul TUI.

ADVERTISEMENT

Sunt cu 24 milioane de lei în plus față de finele anului trecut, când datoria s-a situat la 65,88 milioane de lei, potrivit datelor furnizate de CFR SA.

 

 

 

 

ADVERTISEMENT