Fotbal intern

Dezvăluirea făcută de Horia Ivanovici. Primă de vis pentru câștigarea EURO U21: un Lamborghini de 300.000 de euro pentru Rădoi! Foto+ VIDEO EXCLUSIV

22.06.2019 | 15:22
Dezvaluirea facuta de Horia Ivanovici Prima de vis pentru castigarea EURO U21 un Lamborghini de 300000 de euro pentru Radoi Foto VIDEO EXCLUSIV

Ceea ce părea un vis imposibil la începutul competiţiei devine o variantă în realitate: România are şanse, chiar dacă încă foarte mici, să câştige Campionatul European Under 21. Au existat două persoane care au luat în calcul această himeră: preşedintele FRF şi selecţionerul naţionalei. FANATIK a aflat un episod de-a dreptul fabulos: Răzvan Burleanu i-a promis lui Mirel Rădoi un Lamborghini de 300 de mii de euro, dacă va reuşi să aducă trofeul la Bucureşti! Totul s-a petrecut toamna trecută, la tragerea la sorţi a grupelor, desfăşurată în Italia.

Răzvan Burleanu i-a promis lui Mirel Rădoi un Lamborghini! E “bonus” de la FRF, pe lângă primă

Pe 23 noiembrie 2018, la Sant’Agata Bolognese, o localitate în apropiere de Bologna, avea loc tragerea la sorţi a grupelor pentru Campionatul European Under 21. România se află printre participante pentru prima dată din 1998, când a fost gazda competiţiei.

Delegaţia noastră a fost condusă de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, iar din ea au mai făcut parte selecţionerul Mirel Rădoi, directorul sportiv al lotului U21, Vlad Munteanu, şi consilierul preşedintelui, Andrei Vochin.

Pentru a da un aer cât mai pitoresc evenimentului în sine, organizatorii italieri au decis ca locaţia în care s-a efectuat tragerea să fie una cu adevărat specială: fabrica de automobile Lamborghini! Astfel, toţi reprezentanţii echipelor calificate s-au putut delecta cu bolizii expuşi pe holurile impresionantei clădiri, dar şi în interiorul zonei de asamblare din fabrică. În acest context a avut loc şi un episod cu o greutate uriaşă acum, când România a dat 8 goluri Angliei şi Croaţiei şi este favorită la calificarea în semifinale! Astfel, după ce România a fost extrasă de Andrea Pirlo în grupa C alături de Anglia, Franţa şi Croaţia, preşedintele Răzvan Burleanu i-a făcut o promisiune selecţionerului Mirel Rădoi.

Andrea Pirlo a efectuat tragerea la sorţi din fabrica Lamborghini şi a purtat astfel noroc României

Burleanu a observat admiraţia cu care Rădoi a privit bijuteriile pe patru roţi din interiorul fabricii şi i-a spus, cu un zâmbet în colţul gurii: “Dacă aduci trofeul la Bucureşti, ai din partea FRF un Lamborghini!”. Asta pe lângă banii pe care selecţionerul îi are trecuţi în contract drept primă de obiectiv. Sumă deloc de neglijat, la fel cum sunt şi sumele pe care fotbaliştii români, în frunte cu Ianis Hagi, Ionuţ Radu, Florinel Coman şi George Puşcaş le au promise.

Aşa arată fabrica Lamborghini în interiorul căreia s-a ţinut tragerea la sorţi în noiembrie 2018

VIDEO cu selecţionerul Mirel Rădoi în timp ce priveşte cu zâmbetul pe buze spre uluitoarele maşini de milioane de euro

Cadoul de la Burleanu, peste 300 de mii de euro

Între maşinile pe care federalii le-au putut privi îndeaproape la tragerea la sorţi de anul trecut se aflau numeroase modele ale fabricantului italian. Printre acestea se numărau, evident, varianta SUV, Lamborghini Urus, şi varianta sport, Lamborghini Aventador, precum şi modele de colecţie (Vezi mai multe imagini în Galeria Foto).

Mirel Rădoi a rămas fascinat de bolizii Lamborghini pe lângă care a trecut, iar preşedintele Răzvan Burleanu a găsit o soluţie ingenioasă pentru a-l motiva

Pe stilul tânărului antrenor al naţionalei României cel mai bine s-ar plia, cu siguranţă, opţiunea Lamborghini Aventador. Acesta are un preţ de peste 300 de mii de euro şi impresionează prin designul desprins din filmele SF, dar şi prin dotările de lux pe care le are atât la bord, cât şi sub capotă, în zona de motorizare.