News

Prima echipă la care a vrut să investească Gigi Becali! Planul din 2000: “Am de gând să dau 500.000 de dolari”

12.04.2020 | 17:26
Prima echipa la care a vrut sa investeasca Gigi Becali Planul din 2000 Am de gand sa dau 500000 de dolari
ADVERTISEMENT

De 17 ani, din ianuarie 2003, FCSB este patronată de Gigi Becali, însă istoria recentă a fotbalului românesc putea să fie alta. FANATIK îţi prezintă episodul din 2000, când omul de afaceri a fost aproape să preia o altă echipă din prima ligă a României.

FC Oneşti, prima echipă la care a vrut să investească Gigi Becali

Ianuarie 2000. FC Oneşti era la retrogradare, iar formaţia moldoveană putea să ajungă pe mâna lui Gigi Becali. Echipa antrenată pe atunci de Toader Şteţ se afla pe poziţia a 16-a după 20 de etape şi spera că va ieşi din zona care ducea în Divizia B.

ADVERTISEMENT

Presa vremii anunţa că Gigi Becali fusese la un pas să preia FC Oneşti. Actualul patron al lui FCSB era dispus să investească 500.000 de dolari, iar planul era să ducă echipa în cupele europene. Omul de afaceri susţinea că vrea să fie acţionar majoritar, nu sponsor, pentru a putea să câştige bani de pe urma moldovenilor.

“Am de gând să investesc 500.000 de dolari pentru ca Oneştiul să rămână în Divizia A. Asta la început, pentru că vreau să duc echipa în cupele europene. Mă bazez mult şi pe ajutorul familiei.

ADVERTISEMENT

Eu voi fi acţionar majoritar, nu sponsor, pentru că sponsorii bagă bani pe care nu-i mai văd înapoi. Eu vreau să-i recuperez în timp”, spunea Gigi Becali la începutul anului 2000.

Dumitru Dragomir l-a făcut pe Gigi Becali să se răzgândească

Dumitru Dragomir a aflat de planul lui Gigi Becali şi l-a convins să nu investească la FC Oneşti, una dintre echipele mici din prima ligă a României. Nicolae Puiu, fostul preşedinte al moldovenilor, a povestit peste ani cum s-a petrecut totul.

ADVERTISEMENT

“Gigi era dornic să fie cunoscut. De aceea a venit la Oneşti. Îl rodea faptul că verişorii săi, Giovani si Victor, erau cunoscuţi de toată lumea, iar el nu.

Când a auzit că vrea să preia Oneştiul, Dumitru Dragomir i-a zis că e o echipă prea mică pentru el. Tot Dragomir l-a sfătuit să încerce să ia Steaua”, povestea Nicolae Puiu.

ADVERTISEMENT

FC Oneşti a dispărut din fotbal după patru ani

La finalul sezonului 1999-2000, al doilea în Divizia A din istoria clubului, FC Oneşti a retrogradat în liga a doua. După ce a fost implicată în lupta pentru promovare în stagiunea 2002-2003, când a terminat pe locul 3, formaţia din oraşul în care s-a născut Nadia Comăneci s-a desfiinţat în 2004.

Echipa a fost reînfiinţată în 2009, sub numele de FCM Oneşti, însă după trei ani şi-a schimbat denumirea în Dinamo Oneşti. Moldovenii au jucat doar în ligile inferioare, iar în 2015 a dispărut din nou din fotbalul românesc.

ADVERTISEMENT