Câștigătorii Survivor România, Elena Ionescu (sezonul 1) și Dan Ursa (sezonul 4) au făcut o analiză a noii ediții, cea care a debutat la PRO TV luni, 3 februarie 2025.
Emisiunea a debutat cu reguli un pic diferite față de sezoanele anterioare. Concurenții au fost împărțiți în două echipe, Zeițele și Titanii, iar asta i-a revoltat o parte a telespectatorilor. Mulți dintre telespectatorii fideli ai show-ului sunt de părere că fetele ar fi dezavantajate fizic în lupta împotriva băieților și speră ca lucrurile să se schimbe pe parcursul următoarelor episoade.
FANATIK a stat de vorbă cu doi dintre câștigătorii Survivor România pentru a afla cum văd ei împărțirea concurenților. Dan Ursa, cel care a câștigat ultimul sezon cu Faimoși și Războinici (al cincilea sezon a fost All Stars, revendicat de Zanni) consideră că fetele nu sunt discriminate și că la Survivor nu se ține cont de sexe, ci doar de spiritul de supraviețuire.
„Noul sezon ne-a surprins pe toți de la primul episod. Deși mulți cred că fetele sunt dezavantajate, Survivor nu ține cont de sexe, acolo trebuie să supraviețuiești indiferent de gen și de context. Dacă ne uităm puțin înapoi, fetele au ajuns mereu foarte departe în competiție. Ba chiar, prima câștigătoare a concursului a fost o fată. Fetele au o putere lăuntrică pe care doar Survivor poate să o scoată la suprafață, prin testarea limitelor.
Toți concurenții mi-au atras atenția, unii plăcut, alții nu, însă în prima săptămână este prematur să judecăm. Survivor nu este o competiție sportivă, nu supraviețuiește neapărat cel puternic fizic. Supraviețuiește cel cu forță interioară, psihic și emoțional. Pentru mine, competiția din junglă a fost cea mai mare și frumoasă provocare în a-mi găsi echilibrul perfect între forțele noastre omenești”, a mărturisit Dan Ursa, pentru FANATIK.
Elena Ionescu, artista care a ridicat trofeul Survivor la finalul primului sezon, simte că lucrurile se vor mai schimba și că nu e bine să tragem concluzii cu privire la planurile producătorilor de la PRO TV. Cântăreața e ferm convinsă că vor urma surprize uriașe atât în componența echipelor, cât și cu privire la probele pe care participanții le vor avea de depășit.
„Mi se pare un sezon interesant, care cred că va aduce multe surprize așa cum ne-a obișnuit de-a lungul timpului. Concurenții sunt la început și se vede că au emoții. Unii stau și se eschivează încercând să înțeleagă jocul, alții vor să iasă în evidență și merg cu capul înainte! E devreme să îmi dau cu părerea, dar e cel puțin un sezon interesant.
Șansele sunt egale, chiar dacă primele jocuri de echipe pe care le-au avut le-au defavorizat puțin pe fete. Să nu uităm că au fost mereu surprize când au intrat fetele cu băieții la individuale, în anii precedenți, așa că ar fi bine să stăm rezervați până nu vedem ce urmează (n.r. râde)”, ne-a spus Elena Ionescu, în exclusivitate.
Vedeta a dezvăluit și ce ar face dacă ar fi în locul fetelor, considerate, deocamdată, ceva mai slabe față de băieți: „Dacă aș fi în locul lor, la fete mă refer, aș juca jocul până la capăt. Se știe că îmi plac provocările. Nu a existat traseu pe care să nu fi intrat, chiar și accidentată. Probabil și acum aș face la fel”.
Elena nu și-a ales încă un preferat, mai ales că, la fel ca toți telespectatorii, încă îi descoperă pe o parte dintre ei, având în vedere că nu e un sezon cu persoane foarte cunoscute.
„Nu am un preferat încă, e prea devreme să fac pronosticuri. Nu îi cunosc, mai ales că este un sezon fără persoane publice, cumva! Cred că primul eliminat va fi un băiat! Spun asta pentru că în echipa lor sunt deja orgolii care, posibil, să creeze conflicte încă de la început.
Premiul cel mare din acest sezon va fi a celui care va demonstra că are cel mai puternic psihic, în orice conjunctură și circumstanță, anduranță și forță până la final!”, a încheiat Elena Ionescu.