Alegeri 2024

Prima măsură pusă în aplicare de Nicușor Dan după ce a câștigat un nou mandat de primar. Sunt vizate aceste străzi și bulevarde

Primarul reales al Capitalei a anunțat primul proiect demarat după alegerile de duminică. Modernizarea sistemului de iluminat public din Capitală
15.06.2024 | 16:05
Prima masura pusa in aplicare de Nicusor Dan dupa ce a castigat un nou mandat de primar Sunt vizate aceste strazi si bulevarde
A început modernizarea sistemului de iluminat public din București Sursa foto: Facebook / Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Nicușor Dan a anunțat că noile corpuri de iluminat au fost achiziționate cu fonduri nerambursabile obținute de la Administrația Fondului pentru Mediu.

Prima măsură pusă în aplicare de Nicușor Dan după ce a câștigat un nou mandat de primar

Primarul general a precizat și care sunt primele artere de circulație unde lucrările au fost finalizate deja și pe ce mare bulevard se lucrează acum.

ADVERTISEMENT

„Am instalat deja aproximativ 1.900 corpuri noi de iluminat, din cele 4.900 leduri achiziţionate cu cele 25 milioane lei fonduri nerambursabile obţinute de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Au fost finalizate lucrările de modernizare pe Bd. Theodor Pallady şi Bd. Camil Ressu. În prezent, se lucrează pe str. Drumul Taberei”, informează sâmbătă primarul general al Capitalei, pe Facebook.

ADVERTISEMENT

Edilul a anunțat și că urmează şi alte artere precum Calea Crângaşi, str. Turda, Bd. Bucureştii Noi, Calea Griviţei, Bd. Ion Mihalache, str. Braşov, Şoseaua Virtuţii.

„În total, prin acest program de finanţare, modernizăm sistemul de iluminat de pe 15 artere mari din Capitală”, a mai scris primarul general.

ADVERTISEMENT

În scurt timp se va demara procedura de achiziție pentru încă 7.800 leduri pentru a moderniza iluminatul public de pe alte 34 de artere intens circulate.

ADVERTISEMENT

„Pentru această achiziţie, am obţinut suplimentar 50 milioane lei nerambursabili de la Administraţia Fondului pentru Mediu.

Prin aceste investiţii, vom înlocui 10% din iluminatul public din Bucureşti – ceea ce presupune şi reducerea cheltuielilor cu iluminatul public cu peste 10 milioane lei”, mai arată Nicuşor Dan.

În cadrul unei emisiuni televizate, primarul reales al Capitalei a declarat că își dorește și un al treilea mandat pentru a finaliza proiectele pentru București care sunt multe.

„În principiu, îmi doresc și un al treilea mandat pentru că proiectele Bucureștiului sunt multe și restanțele Bucureștiului sunt multe și dacă facem comparație cu orașe chiar românești din vestul țării, e o diferență. Dar ce se va întâmpla peste 2, 3, 5, 10 ani, mai vedem.

Eu ce am spus este că 2024 a fost pentru Primăria București, în principiu, în 2028, îmi doresc un nou mandat pentru Primărie, dar lucrurile se mai pot schimba”, a spus Nicușor Dan la Digi24.