News

Prima ninsoare consistentă îi atrage pe schiori în număr mare la munte. Salvamontiştii îi acuză că strică stratul de zăpadă, pârtiile nefiind amenajate

Autoritățile pregătesc pârtiile din Poiana Brașov. Salvamontiștii susțin că schiorii veniți prea devreme riscă să se accidenteze
22.11.2024 | 18:51
Prima ninsoare consistenta ii atrage pe schiori in numar mare la munte Salvamontistii ii acuza ca strica stratul de zapada partiile nefiind amenajate
Salvamontiștii din Brașov spun că pârtiile nu sunt finalizate. Schiorii se expun unui mare risc în această perioadă. Foto: Facebook Primăria Municipiului Brașov/ colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Deși la munte a nins abundent, pârtiile încă nu sunt gata de a fi utilizate. Salvamontiștii susțin că turiștii care se aventurează de pe acum cu schiurile pot strica stratul de zăpadă.

Pasionații sporturilor de iarnă se grăbesc

Deși un strat de zăpadă s-a așezat la munte, autoritățile încă lucrează la pârtii pentru a fi cât mai sigure. Salvamontiștii din Poiana Brașov spun că acestea nu sunt încă amenajate.

ADVERTISEMENT

Momentan, se acționează și cu sistemul de producere a zăpezii artificiale pentru a crea un strat cât mai gros pentru pasionații de sporturi de iarnă. Totuși, există schiori nerăbdători care se aventurează, deși pregătirile nu sunt finalizate.

„Temperaturile scăzute şi precipitaţiile sub formă de ninsoare din ultima vreme reprezintă un motiv de bucurie pentru pasionaţii de schi, fie alpin, fie de tură. Însă pârtiile nu au fost încă deschise.

ADVERTISEMENT

Fiind în plin proces de amenajare se acţionează cu instalaţiile de producere a zăpezii artificiale pentru stabilirea unui strat de bază cât mai bun, pe care va fi clădită în cea mai mare parte calitatea sezonului.

ADVERTISEMENT

Schiorii nerăbdători, care din păcate sunt prezenţi într-un număr mare, distrug acest strat de bază, zădărnicind munca administratorilor domeniului schiabil”, transmit, vineri, pe Facebook, reprezentanţii Salvamont Braşov.

Acest proces pe care salvamontiștii îl urmează în fiecare an înainte de deschiderea oficială este în scopul nivelării pârtiilor. Practicanții sporturilor de iarnă riscă să se accidenteze dacă se aventurează în zone neamenajate.

ADVERTISEMENT

De asemenea, dacă stratul de zăpadă este insuficient, potențialele pericole nu sunt acoperite, deci înseamnă că există doar un strat superficial și asta poate duce chiar la o tragedie.

În urmă cu o săptămână, reprezentanții Primăriei Brașov au anunțat faptul că au pus în funcțiune instalațiile care produc zăpadă artificială, proces care face parte din pregătirile sezonului de schi de pe pârtiile din Poiana Brașov.

Pașii sunt în felul următor: zăpada se produce, în primă fază, în zona superioară a domeniului schiabil, se fac depozite, iar apoi urmează amenajarea pârtiilor.