Daniel Isăilă (52 de ani) și-a încheiat al doilea său mandat la Baniyas, iar acum este liber de contract. Antrenorul român nu duce însă lipsă de oferte și deja a fost căutat.
Daniel Isăilă a mai antrenat la Baniyas în perioada 2020-2023 și a revenit pe banca grupării din Emiratele Arabe Unite în 2025. În al doilea mandat, tehnicianul român a rezistat doar 13 meciuri, contractul său expirând la finalul sezonului.
FANATIK a aflat în exclusivitate că Isăilă a primit o ofertă de prelungire din partea lui Baniyas, cu care a încheiat pe locul 12, la 11 lungimi de locurile retrogradabile, dar pe care a refuzat-o. Așadar, tehnicianul român n-a fost concediat, ci, pur și simplu, n-a vrut să continue la Baniyas.
Din informațiile obținute de site-ul nostru, fostul selecționer U21 nu a dat curs propunerii venite de la Baniyas deoarece are alte oferte tot din zona Golfului și vrea să rămână acolo.
Un aspect foarte important în luarea deciziei de către Daniel Isăilă, aceea de a continua în Golf, îl reprezintă și situația familiară a antrenorului român.
Isăilă are casă în Emiratele Arabe Unite, iar fetele sale merg acolo la școală. Din acest motiv, tehnicianul în vârstă de 52 de ani nu ar vrea să schimbe ambientul și să revină în România. Asta în contextul în care unii suporteri ai Rapidului sperau ca Isăilă să fie înlocuitorul lui Marius Șumudică.
Fostul selecționer al naționalei de tineret antrenează în zona Golfului începând cu anul 2018, când a pregătit-o pe Al-Hazem (Arabia Saudită). Au urmat apoi contracte în Emiratele Arabe Unite, la Baniyas, Ajman și Khor Fakkan.