Fotbal international

Prima poză cu Ronaldo după transferul la Juventus! Agnelli a mers în Grecia

11.07.2018 | 08:15
Cristiano Ronaldo s-a pozat alături de președintele Andrea Agnelli, imediat după ce și-a dat acordul să meargă la Juventus Torino

Atacantul Cristiano Ronaldo este pregătit să înceapă noua aventură la Juventus Torino și s-a pozat alături de președintele clubului italian Andrea Agnelli. Fotografia a fost făcută în stațiunea Costa Navarino din  Grecia, unde cei doi au ajuns la un acord pentru transferul superstarului portughez de la Real Madrid.

În poza dată publicității de ziarul portughez Mais Futebol, alături de Cristiano Ronaldo și Andrea Agnelli se mai află agentul Jorge Mendes, Osorio de Castro, avocatul fotbalistului, dar și alți oameni care lucrează la firma de impresariat Gestifute.

Cristiano Ronaldo a fost transferat de la Real Madrid la Juventus Torino
Cristiano Ronaldo a fost transferat de la Real Madrid la Juventus Torino

Ronaldo s-a pozat cu paharul de șampanie după transferul la Juventus

Cristiano Ronaldo și Andrea Agnelli au sărbătorit cu șampanie încheierea transferului. Jucătorul portughez va sosi luni la Torino pentru prezentarea oficială și pentru parafarea contractului cu Juventus.

Cristiano Ronaldo, pentru care campioana Italiei va plăti 100 de milioane de euro în două tranșe plus alte 12 milioane de euro reprezentând comisioane şi contribuţia de solidaritate prevăzută de regulamentul FIFA, va semna un contract care se va întinde pe durata a patru sezoane şi va câştiga 30 de milioane de euro pe an.