Video. Prima promovată în Premier League. Wolverhampton revine după 6 ani

Marian Popovici   
in Fotbal international
15/04/2018, 12:59
Video. Prima promovată în Premier League. Wolverhampton revine după 6 ani

Cu 4 etape înainte de finalul sezonului, Wolverhampton şi-a asigurat matematic promovarea în Premier League fără să fie nevoie să joace. Lupii aveau nevoie de un pas greşit făcut de Fulham în partida cu Brentford, lucru care s-a şi întâmplat. Londonezii au fost egalaţi în minutul 94 al partidei disputate pe teren propriu.

Jucătorii lui Wolverhampton au urmărit împreună la televizor meciul adversarilor. Chiar dacă au avut mari emoţii pe final de meci, fotbaliştii au sărbătorit în cele din urmă promovarea.

Au revenit în Premier League după o absenţă de 6 ani

Pasul greşit făcut de Fulham a pus capăt unei perioade de 6 ani în care Wolverhampton a lipsit de pe prima scenă a fotbalului englez.  Până în prezent, lupii au câştigat 28 de partide din cele 42 disputate, iar astăzi joacă împotriva lui Birmingham.

Wolverhampton ocupă prima poziţie în Championship, cu 92 de puncte. Următoarea poziţie, care asigură un loc direct în Premier League, este ocupată de Cardiff City, cu 83 de puncte