FCSB a pierdut meciul cu CFR din etapa a 9-a din play-off-ul SuperLigii, scor 1-0. Philip Otele a fost singurul marcator al meciului ce a stabilit un nou record de audiență pe Arena Națională
Nigerianul a înscris după o foarfecă excepțională, reușită care putea fi anulată pentru un posibil fault la Vali Crețu. Lucrul ăsta nu a mai contat, având în vedere că „roș-albaștrii” erau cu gândul la sărbătoarea de la finalul partidei.
Darius Olaru, unul dintre fotbaliștii care au pus umărul serios la titlul câștigat de FCSB, a vorbit la finalul meciului cu CFR Cluj despre sentimentul de a deveni campion, sentiment pe care mijlocașul îl trăiește pentru prima dată în carieră.
„Da, așa este. Din păcate, nu am reușit să câștigăm, dar nu ne-a mai stat gândul la meci. Așteptam momentul acesta de 9 ani. Când am intrat la pauză aveam câteva probleme de auz. Fanii noștri s-au auzit foarte tare. Am avut probleme și când am ieșit de pe teren, la finalul meciului.
Atmosfera este minunată, pentru asta am muncit tot acest an, ca să-i facem pe ei fericiți. Dacă s-a stabilit recordul de audiență e clar că nu am mai văzut Național Arena atât de plină. Trebuia să fie plină pentru că este și momentul lor.
Ne bucurăm că Gigi Becali este lângă noi, îl așteptăm să petreacă alături de noi. Cu siguranță ne așteaptă o noapte lungă, dar o merităm. Vom petrece până mâine dacă se poate. Titlul îl dedic familiei mele care m-a susținut în tot acest timp”, a declarat Darius Olaru la finalul meciului cu CFR Cluj.
Giovanni Becali a vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre un posibil transfer al mijlocașului lui FCSB în străinătate. Impresarul a declarat că dacă o echipă este dornică să plătească cauza de reziliere a fotbalistului, acesta va pleca.
„Pe Olaru îl avem în continuare. E copilul nostru preferat. Și el are o clauză de 5.000.000 de euro. Dacă găsim un club care îl dorește exact în poziția de box-to-box, cu cea mai mare plăcere.
E copilul nostru preferat. Datorită caracterului lui, datorită comportamentului lui. Dar Olaru are și Campionatul European în această vară și ne preocupă foarte mult situația lui în această vară”, a declarat Giovanni Becali la FANATIK SUPERLIGA.