Prima reacţie a familiei Iorgulescu, după accidentul în care a fost implicat Mario Iorgulescu, soldat cu decesul unui tânăr de 24 ani: „Suntem copleşiţi de lacrimi şi de durere!”

Daniel Scripcaru   
în HotNews
08/09/2019, 19:11
Prima reacţie a familiei Iorgulescu, după accidentul în care a fost implicat Mario Iorgulescu, soldat cu decesul unui tânăr de 24 ani: „Suntem copleşiţi de lacrimi şi de durere!” GALERIE FOTO
Prima reacţie a familiei Iorgulescu. Sursa foto: gsp.ro

Familia Iorgulescu a avut prima reacție oficială, după accidentul provocat de Mario Iorgulescu în noaptea de sâmbătă spre duminică, soldat cu moartea unui tânăr de 24 de ani! Soții Iorgulescu își exprimă profundul regret pentru cele întâmplate și cer opiniei publice să înțeleagă clipele grele prin care trec cele două familii.

A apărut prima reacție oficială a familiei Iorgulescu, după teribilul accident

„Cu o durere imensă în suflet, vrem să aducem la cunoștința oamenilor regretul nostru, care nu încape în cuvinte, față de tragicul accident care a avut ca urmare decesul tânărului de vârstă cu copilul nostru, Mario.

Transmitem condoleanțe sincere familiei îndoliate, durerea noastră fiind de nerostit. Toate rugile noastre se îndreaptă către Dumnezeu, gândindu-ne că situația putea fi cu același deznodământ și pentru copilul nostru, aflat acum în stare gravă la spital.

Prima reacţie a familiei Iorgulescu
Prima reacţie a familiei Iorgulescu, dupa tragicul accident rutier provocat de Mario Iorgulescu

”Suntem copleșiți de lacrimi și de durere”

Suntem copleșiți de lacrimi și de durere în urma tragicului accident din dimineața de 8 septembrie și sperăm ca oamenii, opinia publică, să înțeleagă clipele grele prin care trecem și noi, și cealaltă familie. Gabriela şi Gino Iorgulescu”, este comunicatul oficial al familiei Iorgulescu.

Accidentul teribil a avut loc pe Șoseaua Chitilei, când Mario Iorgulescu, ăn vârstă de 24 de ani, a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, unde a lovit frontal autoturismul unui alt tânăr de 24 de ani, care se îndrepta spre casă, unde ăl așteptau cele două fetițe ale lui.

Șoferul nevinovat nu a avut nicio șansă să scape, deoarece Mario Iorgulescu se pare că a șofat cu 240 de kilometri pe oră, conform cancan.ro. Mai mult, fiul președintelui LPF se pare că se afla și sub influența băuturilor alcoolice. Acum, Mario Iorgulescu se zbate între viață și moarte la spitalul Elias.

Medicii l-au operat de urgență pentru a-i opri hemoragia internă, dar sunt rezervați în ceea ce privește viața lui. Starea de sănătate a lui s-ar putea îmbunătăți dacă trece de cele 48 de ore critice, după cum au anunțat medicii de la Spitalul Elias.

Închide ×