Andrei Voichin a vorbit în cadrul emisiunii Fanatik Superliga, moderată de Horia Ivanovici, poziția Federației Române de Fotbal legată de comunicatul Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”
Consilierul lui Răzvan Burleanu de la Federația Română de Fotbal a fost invitatul lui Horia Ivanovici în cadrul Fanatik Superliga și a oferit mai multe detalii despre poziția FRF vis-a-vis de comunicatul CSA Steaua, comunicat care cerea LPF și FRF să prezinte cum a fost posibil ca FCSB să fie înscrisă în Superligă.
„De asemenea, cerem public, atât Federației Române de Fotbal, cât și Ligii Profesioniste de Fotbal, să prezinte opiniei publice, ce măsuri vor lua, ținând cont că s-a demonstrat faptul că înscrierea în prima ligă a FCSB-ului a fost ilegală. Ar fi interesant să fie publicate de către cele două instituții documentele care au stat la baza acestei decizii, care au provocat atât prejudicii de imagine, cât și financiare, clubului STEAUA.”, a transmis CSA Steaua pe 17 mai prin intermediul unui comunicat de presă.
Decizia Curții de Apel București în privința palmaresului nu este însă definitivă, iar Andrei Voichin a ținut să facă lumină în privința situației.
„Federația respectă toate deciziile instanțelor. Când decizia definitivă, în funcție de ce scrie acolo.”
„Atâta vreme cât decizia nu e definitivă, nu avem ce să intervenim. Orice decizie a instanței o vom aplica! Federația respectă decizia instanței”, a declarat consilierul lui Răzvan Burleanu la Fanatik Superliga.
„Ar fi interesant să fie publicate de către cele două instituții documentele care au stat la baza acestei decizii, care au provocat atât prejudicii de imagine, cât și financiare, clubului STEAUA. Considerăm că, aceste lămuriri sunt obligatorii, pentru că timp de 21 de ani iubitorii Stelei au fost induși în eroare cu privire la identitatea celei mai iubite echipe din România.
Sperăm ca și cei care au pus umărul la acest furt de identitate, și aici ne referim la anumite publicații și jurnaliști, să respecte deciziile instanțelor și să înceteze cu propagarea în spațiul public, a unor informații neadevărate.
În final, ținem să mulțumim tuturor fanilor steliști, celor care nu au trădat niciodată și au continuat să susțină și să lupte împreună cu noi, cu gândul la ziua în care adevărul va învinge Steaua a fost, este și va fi doar în Ghencea!”, a mai transmis CSA Steaua.