News

Prima reacţie a lui Adrian Mutu după decizia CEDO! De ce stă românul liniştit, deşi trebuie să plătească 17 milioane de euro lui Chelsea

10.10.2018 | 00:06
Prima reactie a lui Adrian Mutu dupa decizia CEDO De ce sta romanul linistit desi trebuie sa plateasca 17 milioane de euro lui Chelsea

Adrian Mutu nu este deloc îngrijorat după decizia CEDO, care a confirmat că TAS a procedat corect în procesul dintre român şi Chelsea, în urma căruia fostul fotbalist trebuie să plătească 17 milioane de euro.

FANATIK.RO a stat de vorbă cu Mutu şi acesta a încercat să dea o importanţă cât mai mică ultimei hotărâri.

Mutu acuza lipsa de imparţialitate a judecătorilor TAS!

În 2004, Adrian Mutu a fost depistat pozitiv la un control privind consumul de cocaină. Ulterior, internaţionalul român de la acea oră a fost condamnat de TAS să plătească despăgubiri de 17,1 milioane de euro către fostul său club Chelsea Londra.

“Briliantul” a considerat că judecătorii TAS au fost lipsiţi de independenţă şi imparţialitate şi a făcut un apel, în acest sens, la Tribunalul federal din Elveţia. Acesta din urmă i-a respins cererea, la fel cum a făcut-o zilele trecute şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Printr-un verdict foarte motivat, care nu prezintă indicii că ar fi arbitrar, Tribunalul federal (elveţian -n.red.) a concluzionat că domnul Mutu nu a prezentat probe privind acuzaţiile. Nu există niciun motiv serios care să conducă instanţa (CEDO -n.red.) să înlocuiască avizul Tribunalului federal cu propriul aviz”, se arată în comunicatul oficial CEDO.

Imediat a venit şi poziţia celor de la TAS, care au anunţat că deciziile luate în cazul lui Adrian Mutu au fost confirmate şi de cei de la CEDO! (Vezi facsimil cu comunicatul oficial TAS).

 

Adrian Mutu, prima reacţie în legătură cu decizia CEDO! “Pentru mine, nu se schimbă nimic!”

Contactat telefonic de FANATIK.RO, Adrian Mutu a explicat ce înseamnă hotărârea celor de la CEDO şi a precizat că obligaţia plăţii celor 17 milioane de euro rămâne valabilă.

CEDO a dat o decizie favorabilă celor de la TAS, eu şi uitasem de acel proces. E o chestie de mulţi ani…

Nu se modifică nimic în decizia dintre Chelsea şi mine, oricum rămânea valabilă. A fost vorba doar dacă TAS a procedat sau nu corect cu mine. Dacă aş fi câştigat eu, atunci aş fi putut ataca întreaga procedură.

Chelsea nu m-a pus să plătesc acea sumă, vom vedea pe viitor ce va fi. Am vorbit cu avocaţii mei şi totul este în regulă“, a spus Adrian Mutu pentru FANATIK.RO.

Tags: