Atanas Trică a oferit și prima reacție după debutul la Craiova, vorbind și despre dorința pe care o are pentru viitor și că își propune să câștige multe trofee în carieră.
Totodată, puștiul oltenilor a fost lăudat și de colegii de echipă, dar și de Sorin Cârțu, care speră să îi întreacă performanțele bunicului său.
Atanas Trică a oferit prima reacție după ce a debutat la Craiova în duelul cu Academica Clinceni, scor 0-0, iar nepotul lui Ilie Balaci a vorbit despre ce vrea să facă în viitor:
„Înseamnă enorm de mult să îmi fac debutul la echipa preferată și sunt foarte fericit că am reușit să debutez la o vârstă fragedă.
Aici a jucat bunicul meu și înseamnă mult pentru mine că am debutat mai repede decat el, la o vârstă mai fragedă”.
„Nu contează pentru mine numărul atât de mult, ci să fac apariții la echipă. E tot ce contează pentru mine acum. Vreau să joc cât mai mult și să câștig cât mai multe trofee”, a mai spus Atanas Trică după debutul la Craiova.
Atanas Trică a fost încurajat de colegii săi și de către Sorin Cârțu după debutul la Craiova, iar așteptările de la el sunt mari, toată lumea speră să îi calce pe urmele bunicului său.
„Ne bucurăm că a debutat, poartă în el sângele legendarului Ilie Balaci și sperăm să-i ducă numele pe cele mai înalte culmi ale fotbalului”, a spus și Bogdan Vătăjelu.
Sorin Cârțu speră să fie chiar mai mare decât Ilie Balaci: „Mă bucur că a debutat și îi urez să fie chiar mai mare decât a fost bunică-său!”.
Fiul lui Eugen Trică și al Lorenei Balaci a intrat pe teren în minutul 88. La scurt timp de la intrarea lui Atanas Trică pe gazon, din peluza stadionului din Bănie a fost scandat numele regretatului Ilie Balaci, trecut în neființă în octombrie 2018.
Craiova a terminat pe locul 3 în actualul sezon de Liga 1, însă oltenii au câștigat Cupa României în fața Astrei Giurgiu, pe care au învins-o cu 3-2.