Dan Șucu a preluat în decembrie formația de Serie A Genoa, iar luni omul de afaceri român a devenit oficial noul președinte al clubului.
Dan Șucu a oferit o primă reacție după ce a fost numit ca noul președinte al clubului Genoa.
„Este o onoare să fiu preşedintele celui mai vechi club din Italia, este o poziţie care necesită o mare responsabilitate şi intenţionez să o îndeplinesc cât mai bine, cu tot timpul şi energia necesare. Cu investiția noastră, am intrat în club pentru a-l ajuta să atingă stabilitatea potrivită și sunt convins că vom funcționa eficient pentru a crește în continuare, muncind zilnic alături de cei care au fost deja aici și au făcut lucruri minunate, în numele continuității.
Am avut oportunitatea să simt iubirea și căldura genovezilor de aproape și vă asigur că este o experiență greu de descris. Abia aștept să încep această călătorie într-o realitate atât de fascinantă și unică” a declarat Dan Șucu, conform site-ului oficial al grupării italiene.
Duminică, Dan Șucu a fost prezent în premieră pe „Luigi Ferraris” la un meci al lui Genoa, iar echipa sa a obținut prima victorie a sezonului pe teren propriu, 1-0 contra Parmei.
Fostul președinte al celor de la Genoa, Alberto Zangrillo, a transmis un mesaj după ce omul de afaceri român a devenit noul președinte al grupării.
„Dragi genovezi, a fost un privilegiu și o onoare să fiu președintele vostru. Noul nostru președinte, domnul Șucu, m-a întrebat dacă îmi doresc să rămân în Consiliul de Administrație. Am acceptat această invitație amabilă cu entuziasm și un spirit de serviciu. Vă îmbrățișez cu afecțiune și recunoștință” a afirmat Zangrillo pentru sursa menționată anterior.
Clubul din Serie A a anunțat și componența noului Consiliu de Administrație, din care fac parte și cei doi colaboratori români ai lui Dan Șucu, Răzvan Raț și Cosmin Golea.
„Consiliul de Adminstrație e format din Dan Șucu (președinte), Andres Blazquez (membru executiv), Flavio Ricciardella (membru executiv), Alessandro Giudice, Cosmin Golea, Răzvan Raț și Alberto Zangrillo” a transmis clubul Genoa în anunțul oficial.