Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Prima reacție a lui Gigi Becali după FC Botoșani – FCSB 1-0: „Asta s-a întâmplat din mândria mea! În viața mea nu mai zic asta”

Gigi Becali a vorbit la FANATIK SUPERLIGA după Botoşani - FCSB 1-0. Patronul roş-albaştrilor şi-a asumat înfrângerea, spunând că nu va mai avea excese de mândrie înainte de meci.
22.11.2024 | 12:26
Prima reactie a lui Gigi Becali dupa FC Botosani  FCSB 10 Asta sa intamplat din mandria mea In viata mea nu mai zic asta
Prima reacție a lui Gigi Becali după FC Botoșani - FCSB 1-0: „Asta s-a întâmplat din mândria mea! În viața mea nu mai zic asta”. Sursa: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FCSB a pierdut surprinzător în confruntarea de la Botoşani, scor 0-1. Roş-albaştrii au ratat şansa de a urca pe locul doi în SuperLiga, iar reuşita lui Mitrov ţine echipa lui Charalambous pe locul 6 în SuperLiga.

Prima reacție a lui Gigi Becali după FC Botoșani – FCSB 1-0: „Mândria nu are scuze”

Gigi Becali a reacţionat la FANATIK SUPERLIGA după înfrângerea de la Botoşani. Patronul FCSB şi-a asumat eşecul, spunând că declaraţiile în care s-a văzut învingător dinainte l-au costat scump:

ADVERTISEMENT

„Nici nu mă aşteptam. Le treceam la trei puncte. Asta s-a întâmplat în mândria mea. Mândria nu are scuze. Aşa s-a întâmplat şi cu Rapid când am spus că îi batem, le dăm patru, ne-au dat ei patru. 

Acum am zis că dacă îl punem pe Andrei Vlad fundaş central tot câştigăm… Vezi, la Dumnezeu nu ţine mândria. Şi atunci, uite că a şi demonstrat-o. Am dat bară, am avut ocazii, Edjouma…

ADVERTISEMENT

„Mi-a dat Dumnezeu o palmă. Îmi viaţa mea nu mai zic asta”

La o poartă s-a jucat tot meciul. Apoi, au dat ei la ultima ocazie. Un gol dintr-o lovitură liberă în care nu a fost fault. Dar asta e mândria. La cele mai mici semne lucrează Dumnezeu.

ADVERTISEMENT

Mi-a dat Dumnezeu o palmă. Îmi viaţa mea nu mai zic asta. Echipei n-am ce să reproşez. S-a jucat la o singură poartă. Nu mi-a plăcut de Musi că a fost prea mult pe jos. 

Nu mi-a plăcut nici David Miculescu. Sau de exemplu Mihai Popescu. N-ai voie să faci asemenea greşeli. Nu dai în careu pasă la adversar cu capul. Plus pasa aia din prima repriză. 

ADVERTISEMENT

Noi n-am avut un centru de greutate, un sprijin. Am greşit-o eu. Trebuia jucat ori cu Chiricheş – Radunovic fundaşi centrali, ori în în stânga cu Panţîru şi Radunovic mijlocaş central la închidere”, a spus Gigi Becali la FANATIK SUPERLIGA.

FCSB este pe locul 6 în SuperLiga. Roş-albaştrii trebuie să îşi câştige meciul cu Unirea Slobozia din următoarea etapă dacă are pretenţii de titlu, mai ales că în tur a pierdut două puncte importante, scor 2-2.