Rapid și FCSB au oferit un adevărat spectacol pentru cei peste 25.000 de fani prezenți pe Arena Națională, la cel mai tare meci al rundei. Remiza l-a deranjat pe patronul campioanei României, care l-a luat la țintă pe arbitrul Istvan Kovacs.
FCSB a scăpat incredibil printre degete o victorie în fața rivalei Rapid și a ratat șansa de a pune punct unei serii de trei meciuri consecutive în SuperLiga României.
Gruparea antrenată de Elias Charalambous a avut un avantaj de două goluri, însă Elvir Koljic a fost un adevărat erou pentru gazde, reușind să puncteze de două ori în poarta lui Ștefan Târnovanu.
Ngezana a comis o eroare uriașă la reușita de 2-2 a echipei alb-vișinii, însă patronul celor de la FCSB l-a găsit vinovat pe arbitrul Istvan Kovacs, care, ar fi trebuit să acorde fault la primul gol al Rapidului, spune acesta.
„Echipa a jucat extraordinar, dar a fost ghinion. Bine, poți să spui greșeală, dar omul dacă a jucat extraordinar tot meciul și a făcut o greșeală, ce putem face? Așa a gândit el atunci. Mă refer la Ngezana.
Nu sunt supărat, poate aici Târnovanu nu putea mai mult să facă sau s-a întins, nu știu. Asta e, așa a fost să fie. Dacă e fault, dacă te împinge e fault, ce să zici? Păi ce vină să-ți găsesc când te împinge cineva? Îi găsești, vine lui Kovacs, dacă nu a lui Kovacs, a VAR-ului”.
„Păi uite, prima dată îl împingi și după aia. E… Se vede că nu are niciun fel de intenție să joace mingea la început. Are prima dată preocupare să îl împingă. Păi așa se joacă fotbalul? Așa se joacă fotbalul? Îl împingi pe adversar, după aia, dar e mingea? Uite, hai să vedem. Ia uite, ia uite.
(n. r. Vi se pare că e o fază la care arbitru VAR ar fi trebuit să intervină? Adică vi se pare un fault atât de clar încât VAR-ul ar fi fost obligat să intervină?) Păi eu zic că trebuia să intervină. Voi ce spuneți și voi. Eu așa văd, eu așa cred”, a declarat Gigi Becali la Prima Sport.