Selecționerul echipei naționale de tineret a României, Mirel Rădoi, a oferit prima reacție după ce FANATIK a anunțat că i-ar putea locul lui Cosmin Contra la prima reprezentativă, după ce tricolorii au ratat calificarea la Campionatul European din 2020 din preliminariile clasice. Oficialii FRF îl vor pe Rădoi cel puțin interimar pentru barajul din Liga Națiunilor din luna martie a anului viitor.
Prima reacție a lui Mirel Rădoi după ce FANATIK a anunțat că i-ar putea lua locul lui Cosmin Contra la naționala mare: ”Nu vreau ca gândurile mele să zboare acolo”
”E greu în momentul de față să discutăm despre lucrurile astea, eu sunt aici, avem un meci foarte greu cu Spania, nu vreau ca gândurile mele să zboare acolo. Am fost lângă Răzvan Burleanu la meciul cu Suedia, dar am fost și lângă alte persoane”, a fost prima reacție a lui Mirel Rădoi, după ce FANATIK a anunțat că-i poate lua locul lui Cosmin Contra.
”Nu am discutat despre nimic altceva decât ceea ce se întâmplă pe teren. Eu v-am spus din punctul meu de vedere, cine vine în momentul de față la echipa națională are un obiectiv clar. Vorbim de mai multe aspecte, parte financiară, suporteri”, a mai spus Rădoi la Pro TV despre posibilitea de a prelua funcția de selecționer aal naționalei de seniori, dar nu neagă această posibilitate.
Contra vrea să rămână și la barajul din martie
FANATIK a aflat că oamenii din FRF au avut deja mai mult decât tatonări, chiar discuții clare cu Mirel Rădoi pentru a continua în locul lui Cosmin Contra. Președintele de la Casa Fotbalului, Răzvan Burleanu, a anunțat că o decizie în ceea ce-l privește pe actualul selecționer va fi luată în trei săptămâni. În schimb, Contra nu este decis să părăsească funcția și își dorește să-i pregătească pe tricolori și la barajul din Liga Națiunilor.
- Comoara României e în pericol! Klaus Iohannis trage semnalul de alarmă
- Doliu în muzica populară românească! A murit una dintre cele mai mari voci
- Mos Nicolae. Ce trebuie sa faci in aceasta seara pentru a avea noroc tot anul
- Femeia a cumpărat un ursuleț dintr-un târg de vechituri și i l-a dat fetiței ei. La un moment dat, din jucărie se auzea o voce de bărbat! De ce era ursulețul unul special
- Vremea 2 – 30 decembrie 2019. Meteorologii anunţă ninsori, ger şi viscol, în următoarele patru săptămâni
- Imagini fierbinți cu Andreea Marin într-o revistă pentru bărbați! Nu ai mai văzut-o așa pe 'Zâna Surprizelor'! S-a văzut TOT. Era atât de senzuală
- Lidia Buble s-a dezbrăcat. Paradoxal, a adoptat o atitudine meditativă
- Cresc pensiile! La cât va ajunge punctul de pensie în 2020? Anunț oficial
- Toți românii care stau la bloc sunt vizați! ANAF a făcut marele anunț
- Nu le-au încăput banii în valize! 3 români au luat la pariuri 270.000 de euro din biletele puse pentru distracție!