Radu Drăgușin este tot mai aproape de revenirea pentru Tottenham într-un meci oficial. Până atunci, el a fost folosit 45 de minute într-un meci amical pe care Tottenham U21 l-a disputat, iar la final a oferit primele reacții după 10 luni de absență.
Radu Drăgușin s-a accidentat în luna februarie a anului 2025 într-un meci de Europa League. El și-a rupt ligamentul încrucișat anterior al genunchiului, iar acest lucru l-a ținut departe de gazon nu mai puțin de 10 luni, în care stoperul a tras din greu pentru a reveni.
După 10 luni, Thomas Frank a profitat de această pauză internațională și l-a testat pe Radu Drăgușin într-un meci amical, cu porțile închise, între Tottenham U21 și Leyton Orient, echipă din diviziile inferioare ale Angliei. Internaționalul român a bifat 45 de minute pe teren, iar la final a oferit primele reacții:
„A fost extraordinar să revin aici, alături de băieții de la U21. Au fost extraordinari. M-au ajutat foarte mult și le sunt recunoscător. Jocul este diferit. Te poți antrena oricât vrei tu, dar atunci când joci 11 contra 11 pe un teren mare e altceva. Nu prea poți replica acest lucru în antrenament. M-am simțit foarte bine. Au fost primele mele minute după o pauză de 10 luni.
Am învățat să am răbdare și să nu iau nimic de-a gata niciodată. Într-o zi poți să fii în vârful muntelui, iar a doua zi te trezești cu o astfel de accidentare. Asta este viața. Accidentarea m-a făcut mai puternic. Nu am renunțat niciodată, iar lucrurile sunt foarte aproape să-și revină la normal.
Sincer să fiu, toată lumea m-a ajutat, însă în special Maddison. A fost lângă mine în toată această perioadă a accidentării mele. Mereu m-a înveselit în zilele grele. A însemnat foarte mult să-l am lângă mine, suntem ca o familie. Nu ne lăsăm la pământ în momentele grele. Sunt foarte recunoscător că fac parte din acest grup”, a spus Radu Drăgușin, conform Football London.
Radu Drăgușin este un fotbalist cu experiență în Serie A, însă el a preferat să ia drumul Premier League, care este cel mai tare campionat de fotbal din lume. Din păcate pentru el, accidentarea gravă suferită la genunchi l-ar putea face să primească tot mai puține șanse pentru Spurs, mai ales că fundașii centrali titulari sunt de clasă mondială.
Micky van de Ven și Christian Romero sunt două piese cruciale în defensiva lui Tottenham, iar lui Drăgușin îi va fi destul de greu să îi scoată din echipă. Șansa sa este că formația londoneză luptă pe foarte multe fronturi și cu siguranță se vor găsi câteva meciuri și pentru internaționalul român. Florin Manea, impresarul lui Drăgușin, nu ar exclude o posibilă mutare la Inter în vara lui 2026:
„Noi știm că mai are cinci ani contract. Primordial este să-și revină sută la sută. Nu ne gândim la niciun fel de plecare, poate la vară vom analiza, dar deocamdată sub nicio formă. Nu am vorbit niciodată cu Thomas Frank (n.r. antrenorul lui Tottenham). Nu m-ar mira să-l vrea Chivu la Inter. Radu are o cotă foarte bună în Italia. A reușit acolo, puțini reușesc ca fundași centrali. Probabil de aia este și un interes al mai multor echipe, nu cred că doar al lui Cristi”, a declarat Manea pentru digisport.ro.