ADVERTISEMENT
Sport

Prima reacție a Simonei Halep după calificarea în turul 4 la Roland Garros 2020: “Am jucat exact ce trebuia”

Autor: Gabriel Esanu | 02.10.2020 | 16:14
Prima reacție a Simonei Halep după calificarea în turul 4 la Roland Garros 2020:
Prima reacție a Simonei Halep după victoria cu Amanda Anisimova. Românca, încântată de jocul prestat

Simona Halep s-a calificat în turul 4 la Roland Garros 2020, după o evoluția absolut magistrală cu Amanda Anisimova. A bătut-o în doar 55 de minute pe jucătoarea din SUA și și-a luat astfel revanșa pentru eșecul de anul trecut.

ADVERTISEMENT

În sferturile de finală ale French Open 2019, Simona Halep pierdea în fața Amandei Anisimova, scor 6-2, 6-4. Inclusiv jucătoarea de pe locul 2 mondial și-a amintit de meciul de anul trecut și s-a bucurat că lucrurile s-au schimbat de această dată.

Simona Halep a insistat asupra faptului că decizia de a nu participa la ediția din acest an a US Open a fost cea mai bună pe care o putea lua. A reușit să se pregătească mai bine pentru Roland Garros 2020.

ADVERTISEMENT

Simona Halep s-a calificat în turul 4 la Roland Garros 2020! Ce a spus după victoria cu Anisimova

“Am jucat exact ce trebuia, s-au schimbat lucrurile față de anul trecut. Mingea este grea, acest lucru nu mi-a convenit. Știu că returnez bine, exersez mult asta la antrenament. Trebuia să fac ceva cu returul, lucrurile au fost în regulă astăzi.

Cred că decizia de a nu merge la US Open a fost cea mai bună. M-am pregătit acasă, mă simt bine. Sunt bucuroasă de prezența aici”, a declarat Simona Halep pentru Eurosport.

ADVERTISEMENT

În turul 4 de la Roland Garros 2020, Simona Halep o va înfrunta pe Iga Swiatek, din Polonia, locul 53 în clasamentul WTA. Swiatek este una dintre cele mai bune jucătoare din noua generație.

Totuși, Simona Halep o învingea de o manieră categorică în urmă cu un an. Tot în turul 4 la Roland Garros. A fost atunci 6-1, 6-0, același scor pe care l-a încasat Amanda Anisimova în partida de vineri.

ADVERTISEMENT

Iga Swiatek a reușit să o învingă pe Eugenie Bouchard, în minimum de seturi, pentru a obține calificarea în turul 4 la Paris. Și-a egalat astfel performanța de anul trecut.

“Dacă voi juca împotriva Simonei Halep, tot ce îmi propun este măcar să stau un pic mai mult pe teren. Anul trecut am pierdut foarte repede în fața Simonei. Am avut foarte mari emoții să joc împotriva ei și nu am putut face față”, spunea Iga Swiatek la Eurosport, chiar înainte de startul partidei Halep – Anisimova.

ADVERTISEMENT
CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
ADVERTISEMENT
A apărut noua revistă Fanatik
  • Nr. 724: 40 de pagini + Poster. Doar 10 lei!
  • Super-Poster cu programul complet al sezonului regulat din Liga 1