Simona Halep (33 de ani, 883 WTA) a transmis fanilor săi o primă reacție după ce a fost eliminată de chinezoaica Yue Yuan, scor 3-6, 3-6, din turul 1 al turneului WTA 250 de la Hong Kong.
”Pas cu pas, continuăm să mergem înainte”, a scris Simona Halep pe twitter. Simona Halep, beneficiara unui wild card, a jucat luni, 28 octombrie, în prima rundă a turneului WTA 250 de la Hong Kong, cu Yue Yuan (26 ani, 45 WTA). A şasea favorită a competiției s-a impus, în două seturi identice, scor 6-3, 6-3, după o oră şi 23 de minute.
Fostul număr 1 mondial a cedat primul set după ce și-a pierdut serviciul la 2-1 pentru adversară și nu l-a mai putut recupera până la final. În actul secund, Simona Halep a condus cu 3-0 și a dat impresia că poate egala situația.
Yue Yuan s-a dovedit însă mult mai solidă din punct de vedere fizic și a profitat de faptul că jucătoarea din Constanța a lipsit o perioadă îndelungată de pe teren. Mai întâi din cauza suspendării pentru dopaj, apoi chinuită de accidentări.
Simona a avut o șansă mare la 3-1, când a condus cu 30-0, dar și-a pierdut concentrarea și chinezoaia a reușit rebreakul. În loc de 4-1 s-a făcut 3-2, iar Yue Yuan n-a mai cedat niciun game până la final și a închis cu 6-3 setul și meciul.
“Simona Halep este o jucătoare grozavă. Mi-am făcut poze cu ea când am fost mică. Am avut emoţii când am intrat pe teren, dar am fost motivată şi voiam să câştig confruntarea”, a declarat Yue Yuan la finalul meciului cu Simona Halep, primul duel cu fostul lider mondial.
Simona Halep va primi un cec de 2.890 dolari şi un punct în clasamentul mondial pentru participarea la turneul WTA 250 de la Hong Kong. Halep are în palmares 24 de titluri WTA, iar din participarea la turnee a strâns premii în bani în valoare totală de 40.229.773 de dolari.
România mai are o jucătoare pe tabloul principal la Hong Kong. E vorba despre Ana Bogdan (31 de ani, 112 WTA), care va juca marți, 29 octombrie, în primul tur contra australiencei Kimberly Birrell.
Ana Bogdan face parte din echipa feminină a României care va juca pe 14 noiembrie cu Japonia, în optimile de finală ale turneului final ”Billie Jean King”, programat la Malaga (Spania). Din echipa României mai fac parte Jaqueline Cristian, Anca Todoni, Gabriela Ruse și Monica Niculescu.