Simona Halep a fost eliminată în turul doi al turneului de la Beijing, iar una dintre principalele cauze ale eșecului pare a fi o recidivă a accidentării suferită la Wuhan. După meciul pierdut în fața Ekaterinei Alexandrova (2-6, 3-6), Simona a declarat că se va întoarce în țară pentru a efectua un control amănunțit, dat fiind faptul că accidentarea i-a dat bătăi de cap la ultimele două turnee.
Accidentarea i-a provocat încă o eliminare Simonei Halep
Simona Halep a pierdut în două seturi meciul cu Ekaterina Alexandrova, din turul doi al turneului de la Beijing, iar sportiva din România a declarat la finele meciului că nu a avut timp să se recupereze după disputa din runda inaugurală a China Open, accidentarea suferită la Wuhan se înrăutățește și se va întoarce un România pentru a efectua un RMN.
“A fost foarte dificil astăzi. Nu am avut timp să mă recuperez cum trebuie după meciul din runda inaugurală, așa că mi-a fost foarte greu și ea (n.r. Ekaterina Alexandrova) a făcut un meci foarte bun. Accidentarea de la Wuhan se înrăutățește, voi merge acasă pentru a efectua un RMN. Voi lua o pauză pentru a face tratament.“, a declarat Simona Halep.

Probleme la spate au forțat-o să abandoze la Wuhan
Accidentarea despre care Simona Halep a vorbit după înfrângerea cu Ekaterina Alexandrova a fost suferită la Wuhan, când românca a fost forțată să abandoneze în primul setul al meciului din optimi cu Elena Rybakina, la scorul de 5-4 pentru sportiva din Rusia. După abandonul de la Wuhan, Simona Halep a declarat că problemele de la spate au împiedicat-o să continue partida.
Acum, Halep a părut că a depășit accidentarea la meciul din primul tur al turneului de la Bejing, când a cedat două două game-uri în duelul cu Rebecca Peterson. După eliminarea de la Beijing, Halep poate coborî până pe locul șapte în ierarhia WTA.
- 28 de ani are Simona Halep
- 5 este poziția ocupată momentan de româncă în clasamentul WTA