Marian Mihăilă, tatăl fotbalistului lui AC Parma, Valentin Mihăila, a vorbit pentru FANATIK după ce fiul său a marcat în meciul cu AS Roma și e de părere că merită să fie convocat la naționala de seniori.
Valentin Mihăilă a fost decisiv pentru Parma în victoria cu 2-0 împotriva celor de la AS Roma, care veneau după o victorie zdrobitoare în Europa League în fața celor de la Șahtior, scor 3-0.
Tatăl lui Mihăilă a fost extrem de fericit pentru reușita fiului său, mai ales că Parma a făcut cel mai bun meci al acestui sezon de Serie A.
Tatăl lui Valentin Mihăilă, Marian, a dezvăluit în exclusivitate pentru FANATIK cum a trăit meciul dintre AC Parma și AS Roma, în care fiul său a reușit să deschidă scorul încă din minutul nouă al partidei, după o pasă a lui Dennis Man: „Am stat cu sufletul la gură, vă dați seama, după ceea ce s-a întâmplat în ultimele meciuri. Am văzut meciul în familie, acasă”, a declarat acesta extrem de fericit.
Marian Mihăilă și-a adus aminte de ceea ce declara în precendentul interviu, când era convins că Valentin va reuși să aibă evoluții bune dacă i se va oferi șansa să joace: „Mă bucur foarte mult pentru Vali, am zis și în interviul trecut, dacă va primi minute, va progresa și uitați-vă că am avut dreptate. Eu sper ca Parma să scape de retrogradare, dar le trebuie câteva meciuri câștigate, să lege niște victorii”.
Tatăl internaționalului român este în culmea fericirii după ce Valentin Mihăilă a fost chemat de selecționerul Mirel Rădoi la echipa națională de seniori: „Un sentiment foarte frumos când dă Vali gol și mă bucur foarte mult. A primit încredere și răsplătește cu evoluții bune. Am văzut și eu selecțiile la echipa națională. Mă bucur că va avea șansa să debuteze acolo”.
Tatăl lui Valentin Mihăilă a declarat pentu site-ul nostru că nu a fost surpins de convocarea mijlocașului ofensiv al Parmei la naționala de seniori de către selecționerul Mirel Rădoi. Pentru Mihăila senior, după evoluțiile din ultimele meciuri convocarea era doar o formalitate: „Nu vreau să fiu subiectiv, însă după ce a arătat în ultima vreme, cred că merită să fie acolo. Mirel Rădoi este cel care decide ce se va întâmpla”, a mai spus Marian Mihăilă.
În același interviu pentru site-ul nostru, Marian Mihăilă a dezvăluit care e cea mai mare dorință cu privire la cariera fiului său: „Îmi doresc ca Vali să joace în Germania”, a surprins tatăl fostului jucător al Universității Craiova.
Marian Mihăilă îl compară pe Vali cu Florinel Coman și consideră că cei doi ar putea fi în viitorul apropiat jucători de bază la naționala de seniori a lui Mirel Rădoi: „Mihăilă este un jucător sclipitor, este în luptă cu Florinel Coman pentru un loc la echipa națională mare”.