News

Prima reacție din PNL după condamnarea lui Liviu Dragnea. Raluca Turcan: “S-a făcut dreptate”

27.05.2019 | 15:06
Prima reactie din PNL dupa condamnarea lui Liviu Dragnea Raluca Turcan Sa facut dreptate

Raluca Turcan a avut prima reacție din partea PNL în cazul condamnării președintelui PSD, Liviu Dragnea, la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman! Turcan a spus pe Facebook că s-a făcut dreptate, iar Liviu Dragnea va merge acolo unde îi este locul!

Prima reacție din partea PNL, după condamnarea lui Liviu Dragnea

“Plenul Camerei Deputaților trebuie convocat de urgență pentru înlocuirea lui Liviu Dragnea din funcția de președinte! S-a făcut dreptate, Liviu Dragnea va merge acolo unde îi este locul! Eliberarea României a început ieri la vot și continuă astăzi, cu această decizie a ICCJ.

Conducerea Parlamentului ar trebui să convoace în această săptămână o ședință în plenul Camerei Deputaților pentru a alege un nou Președinte al Camerei. Este vital ca această instituție esențială să își poată recăpăta rolul firesc într-o democrație, rol pe care Liviu Dragnea l-a subminat în mod constant pe tot parcursul mandatului său”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.

Reactie PNL condamnare Liviu Dragnea
Reactie PNL condamnare Liviu Dragnea: este acolo unde ii este locul

Liviu Dragnea așteaptă punerea în aplicare a mandatului

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României a decis definitiv, astăzi, condamnarea preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, în dosarul angajărilor fictive de la Protecţia Copilului Teleorman.Completul de 5 judecători a menținut astfel sentința dată în primă instanță.

Apelul lui Liviu Dragnea a fost admis doar pe latura civilă, scăzând suma pe care o are de plătit drept prejudiciu. Patru din cei cinci judecători ai completului s-au pronunțat pentru condamnare. Judecătorul care a făcut opinie separată a considerat că procesul ar trebui rejudecat, așa cum a cerut apărarea lui Liviu Dragnea, invocând nelegalitate a completului de 3 judecători care a dat decizia în primă instanță. CCR trebuie să se pronunțe asupra acestui aspect.

Instanța trebuie să scrie mandatele de executare a pedepsei. Acestea vor fi transmise către Tribunalul București care, la rândul său, fiind instanță de executare, va face oficiile către poliție. Polițiștii vor merge apoi cu mandatul respectiv la adresa de domiciliu al lui Liviu Dragnea, pentru punerea în aplicare a mandatului.