Chiar dacă Pablo Cortacero nu mai este la conducerea clubului, „moştenirea” spaniolului este una grea. Vara trecută au fost aduşi la Dinamo mai mulţi jucători străini pe salarii fabuloase pentru Liga 1.
FANATIK a scris atunci de mega-salariile pe care le luau de la Dinamo: Aleix Garcia, Borja Valle şi ceilalţi fotbalişti aduşi pe bani mulţi. Astfel, Garcia de la Manchester City câştiga 35.000 de euro, Borja Valle 32.000 de euro sau Roman Rene Hinojo, cu 25.000 de euro lunar.
Pablo Cortacero a adus jucătorii, însă nu a venit cu niciun ban, astfel că jucătorii aduşi pe salarii mari au rupt contractele cu clubul şi s-au adresat celor de la FIFA. Gsp a scris despre faptul că Rene Hinojo şi Borja Valle au câştigat deja procesul şi au de încasat aproape o jumătate de milion de euro.
Managerul sportiv al clubului, Marius Nicolae, a vorbit pentru FANATIK despre această decizie FIFA: „Situaţia nu este atât de gravă precum este ea prezentată. Facem eforturi să rezolvăm toate problemele şi mergem înainte cu încredere.
Sumele nu le putem face publice pentru că vorbim de chestii interne şi apar foarte multe speculaţii”, a spus Marius Nicolae pentru FANATIK.
FANATIK a scris despre situaţia lui Rene Hinojo, cel care nu a vrut să audă de nicio înţelegere cu fanii acţionari din DDB care au încercat să îl convingă să îi ofere o parte a banilor pe care îi datorează Dinamo, însă fotbalistul nici n-a vrut să audă.
Adus la Dinamo la vârsta de 37 de ani, Rene Hinojo a prins un contract de 25.000 de euro lunar pe două sezoane. Portarul iberic s-a adresat instanţelor de la FIFA şi a câştigat procesul, Dinamo având de plătit o sumă uriaşă ca despăgubire:
„Aștept cât e nevoie, mă plătiți când puteți… Nu mă grăbesc, am ce mânca… Puteți să-mi dati și 2000 de euro pe lună tot restul vieții, că nu mă supăr… Oricum, îmi voi recupera banii de la Dinamo, mai devreme sau mai târziu… Nu am de ce să negociez!”, a fost reacţia lui Hinojo.
Alţi jucători au reuşit să ajungă la un consens cu cei din DDB şi au acceptat o sumă mai mică pentru a pleca fără pretenţii la Dinamo, după ce au fost înşelaţi de conducătorii spanioli ajunşi în august la club. Printre ei se numără Aleix Garcia sau Abdoulaye Ba.
După ce a fost notificată de FIFA privind plata jucătorilor străini care au câştigat procesul, Dinamo poate cere forului mondial reducerea datoriilor pentru că unii dintre jucători şi-au găsit alte angajamente între timp.
Astfel, FIFA poate decide ca Dinamo să plătească doar salariile pentru perioada în care jucătorii au fost legitimaţi la club, nu pe toată durata contractului. În cazul în care nu va avea câştig de cauză, Dinamo poate să se adreseze şi Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.
„Prea multe înșelăciuni, prea multe minciuni, prea multe perioade de așteptare și prea multă suferință cu oamenii care au lucrat în jurul meu. Clubul are o mulțime de manageri obraznici care se gândesc doar să-și ascundă gestionarea necorespunzătoare și minciunile, distrugând cariera și munca oamenilor”, Rene Hinojo la despărţirea de Dinamo