Formația unde joacă Florin Niță, Alexandru Maxim, Denis Drăguș și Deian Sorescu a obținut matematic rămânerea în prima ligă a Turciei după victoria în deplasare cu Pendikspor, scor 1-0.
În ciuda faptului că Gaziantep avea șanse foarte mici să mai retrogradeze în ultima etapă, FANATIK a aflat că oficialii clubului au stabilit o primă excepțională pentru salvarea matematică a echipei.
Conform informațiilor noastre, fotbaliștii lui Gaziantep au jucat la Pendik pe o primă de 30.000 de euro de jucător. Astfel, Niță, Maxim și Drăguș, care s-au aflat pe teren la acest joc, au pus mâna pe o sumă de bani importantă.
Din păcate, Sorescu nu a putut evolua în ultima etapă a campionatului Turciei, el fiind accidentat. De altfel, problemele sale medicale au fost aproape de a-l scoate și lotul naționalei României pentru Euro 2024, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate.
Cu 10 puncte acumulate în ultimele 4 etape, Gaziantep a încheiat sezonul pe locul 11, cu 44 de puncte. Dacă Istanbulspor și Pendikspor aveau deja soarta pecetluită, ultima rundă a mai adus retrogradarea lui Fatih Karagumruk și a formației lui Olimpiu Moruțan, Ankaragucu.
Dintre cei 4 jucători români aflați sub contract în acest sezon cu Gaziantep, Florin Niță, Denis Drăguș și Deian Sorescu vor merge la echipa națională a României pentru Euro 2024, în timp ce Alexandru Maxim se pregătește de o binemeritată vacanță.
Din informațiile obținute de FANATIK, Niță se află în negocieri pentru prelungirea contractului scadent în această vară, în timp de Sorescu se va întoarce după împrumut la formația poloneză Rakow Czestochowa, fiind puțin probabil ca turcii să activeze clauza de achiziționare definitivă.
Maxim va continua la Gaziantep unde mai are un an de contract, iar Drăguș, care și el a jucat sub formă de împrumut, a fost deja vândut de Standard Liege la Trabzonspor. Internaționalul român a semnat un contract pe 4 ani cu echipa care a încheiat pe locul 3 în Turcia.
În urmă cu 10 zile, Marius Șumudică, fost antrenor la Gaziantep, a anunțat la FANATIK SUPERLIGA că transferul lui Drăguș s-a făcut pentru puțin peste 2 milioane de euro. Tehnicianul a dezvăluit că Trabzonspor l-a cumpărat pentru postul de atacant central.