FANATIK a anunțat în exclusivitate despărțirea dintre Petrolul și Adrian Mutu. „Briliantul” nu mai este antrenorul ploieștenilor, dar șefii de pe „Ilie Oană” s-au reorientat rapid.
Petrolul Ploiești l-a prezentat oficial pe Mehmet Topal. La nici 3 de luni de la despărțire, antrenorul turc a revenit pe banca prahovenilor. Gruparea ploieșteană i-a făcut o prezentare spectaculoasă lui Topal, cu momente din primul mandat petrecut de tehnician la Petrolul.
„Bine ai revenit, Mehmet Topal! FC Petrolul Ploiești a ajuns la un acord cu Mehmet Topal, cel care revine pe banca tehnică a ‘lupilor’!
În vârstă de 39 de ani, Topal și-a început cariera de antrenor în vara anului 2024, la Ploiești, iar ca jucător a scris istorie pentru fotbalul turcesc, fiind căpitanul naționalei Turciei și campion cu trei echipe diferite, Galatasaray, Fenerbahce și Basaksehir!”, a fost anunțul Petrolului Ploiești.
Mehmet Topal este noul antrenor al celor de la Petrolul Ploiești. FANATIK a dezvăluit în exclusivitate că antrenorul turc este înlocuitorul lui Adi Mutu pe banca „lupilor galbeni”.
În vârstă de 39 de ani, Mehmet Topal a mai antrenat-o pe Petrolul în perioada 1 iulie 2024 – 25 decembrie 2024. De altfel, tehnicianul turc a debutat în antrenorat pe „Ilie Oană”.
Ploieștenii urmează să facă anunțul în scurt timp pe căile oficiale de comunicare. 1,46 este media de puncte per meci pe care Mehmet Topal a înregistrat-o în primul mandat la Petrolul Ploiești.
FANATIK a aflat în exclusivitate și cine este prima variantă de antrenor la Petrolul. Din informațiile obținute de site-ul nostru, Mehmet Topal e luat în calcul să revină la Ploiești. Șefii clubului prahovean încearcă să îl convingă pe turc să se întoarcă.
Deși nu are încă licența PRO, Topal o poate conduce pe Petrolul, pentru că timp de 30 de zile are voie și fără după plecarea lui Mutu. În precedentul mandat, bosniacul Sanjin Alagic a fost antrenorul principal al „lupilor galbeni”, în timp ce Topal era antrenorul de facto.
Mehmet Topal a mai antrenat-o pe Petrolul în perioada iulie – decembrie 2024. Înainte ca turcul să plece de la Ploiești, echipa era pe loc de play-off. Cu Mutu la timonă, Petrolul a ajuns pe locul 3 în play-out, la trei lungimi de locurile retrogradabile.
Conducerea Petrolului, prin vocea președintelui Claudiu Tudor, a vorbit despre viitorul băncii tehnice a ploieștenilor și despre despărțirea de Adrian Mutu.
„A venit din ambele părți, poate mai mult din partea lui Adi după meci. El a avut prima reacție, noi la cald nu am avut o reacție. Am învățat să nu avem o reacție imediat după meci. Din păcate, jocul băieților ne-a surprins pe toți și din acest motiv s-a ajuns aici. Am încercat să oferim tot ce am putut mai bine. Normal, că la rezultate slabe e de vină toată lumea. Nu numai antrenorul. cu siguranță și jucătorii au partea lor de vină. A fost și meciul cu UTA, dacă luam punct sau puncte altfel era traseul. Trebuie să dăm repde un refresh. Avem un obiectiv de atins: locul 7. Știți foarte bine că banii din drepturile TV sunt mai mulți”, a declarat Claudiu Tudor la Digi Sport.
Mehmet Topal a mai antrenat-o pe Petrolul în perioada iulie – decembrie 2024. Înainte ca turcul să plece de la Ploiești, echipa era pe loc de play-off. Cu Mutu la timonă, Petrolul a ajuns pe locul 3 în play-out, la trei lungimi de locurile retrogradabile.
„Mâine la ora 12:00 o să postăm pe site-ul clubului și o să vedeți. 99% suntem aproape de a închide cu noul antrenor. Nu, nu este român. Mâine la ora 12:00 o să vedeți pe site-ul clubului. Mai sunt câteva lucruri de pus la punct cu noul antrenor. Da, am bătut palma. Nu ai timp, trebuie să te miști. Urmează o perioadă dificilă pentru noi. Jucătorii trebuie să se trezească. Nu poți continua cu o asemenea evoluție”, a mai spus președintele ploieștenilor.