News

Prima victimă a victoriei lui Peter Magyar. Cine este ”blonda lui Orban” care a zburat din funcție după ce liderul Tisza a trecut la amenințări directe

”Blonda lui Orban” a zburat din funcție! Amenințările și politicile anunțate de Peter Magyar încep să producă efecte chiar în locuri unde nimeni nu se aștepta
16.04.2026 | 18:45
Prima victima a victoriei lui Peter Magyar Cine este blonda lui Orban care a zburat din functie dupa ce liderul Tisza a trecut la amenintari directe
Blonda lui Orban a zburat din funcție. Foto-montaj: FANATIK
ADVERTISEMENT

Victoria lui Peter Magyar la alegerile din 12 aprilie 2026 produce primele victime vizibile în Ungaria. În centrul furtunii politice nu se află doar oameni care au carnet de partid, ci și angajați din media, aceia care ani la rând au servit interesele puterii lui Viktor Orban.

”Blonda lui Orban” a zburat din funcția de șefă a știrilor de la TV2

Într-un climat tensionat, în care jurnaliștii maghiari au ieșit public cu o scrisoare de revoltă după amenințările directe lansate de liderul Tisza, prima ”decapitare” mediatică a devenit subiect principal în presa țării vecine. Vivien Szalai, cea care poate fi prezentată și ca ”blonda lui Orban” a zburat de la TV2, post de televiziune unde era directoarea programului de știri.

ADVERTISEMENT

Alegerile parlamentare din 12 aprilie 2026 au schimbat radical echilibrul de putere din Ungaria. Partidul Tisza, condus de Peter Magyar, a obținut o majoritate zdrobitoare, iar discursul liderului a fost unul fără echivoc: presa publică trebuie „curățată”.

Declarațiile sale au aprins fitilul. Magyar nu s-a ferit să vorbească despre suspendarea difuzării știrilor în actuala formă și despre o reorganizare totală a sistemului media, acuzat că ar fi funcționat ca o mașină de propagandă pentru guvernul Orban. Mesajul a fost perceput de mulți jurnaliști ca o amenințare directă.

ADVERTISEMENT

Jurnaliștii, protest după ce Magyar a amenințat că se va ocupa de presă

Nu mai puțin de 90 de angajați ai agenției de presă de stat MTI au semnat o scrisoare în care cer restabilirea independenței editoriale. Documentul, trimis conducerii MTVA și Duna Mediaszolgalato Zrt, vorbește despre nevoia urgentă de revenire la principii profesionale reale.

ADVERTISEMENT

„Vrem să decidem din nou ce relatăm și cum relatăm”, au transmis aceștia, într-un mesaj care arată clar ruptura din interiorul sistemului. Așadar, la doar câteva zile după rezultatul alegerilor, televiziunea TV2 a anunțat oficial că renunță la poziția de director de știri. Decizia a venit „în urma unei reorganizări interne”, însă momentul ridică semne de întrebare majore.

ADVERTISEMENT

În realitate, schimbarea echivalează cu plecarea lui Szalai Vivien, una dintre cele mai influente figuri din presa pro-guvernamentală. Timp de aproape un deceniu, Szalai a fost omul care a modelat conținutul jurnalelor de știri ale TV2. Sub conducerea ei, „Tények” și celelalte programe informative au fost acuzate constant că au devenit instrumente de atac împotriva opoziției.

Înainte să conducă departamentul de știri, Vivien se ocupa de revista tabloidă Story. Blondina, promovată de producătorul Andy Vajna

Decizia de a elimina postul său vine într-un context extrem de sensibil: presiunea publică, schimbarea de putere politică și discursul radical al lui Peter Magyar. Cariera lui Vivien Szalai nu a început în zona politică. Între 2003 și 2011, a lucrat la Szines Bulvar Lap, devenit ulterior Bors, iar apoi a condus revista tabloidă Story.

ADVERTISEMENT

Saltul decisiv a venit în 2016, când a fost cooptată de TV2, în perioada în care trustul era controlat de cercurile apropiate de Andy Vajna (celebru producător de filme și apropiat de Viktor Orban). A preluat funcția de director de știri și, potrivit criticilor, a transformat radical linia editorială. Reporterii au început să plece pe capete, iar conținutul a devenit tot mai agresiv cu accente pe campanii de discreditare a adversarilor politici ai partidului FIDESZ.

Vivien Szalai, acuzată că face propagandă pro-Orban la TV2. Postul de televiziune este unul privat

Numele ei a fost asociat și cu cercuri influente din jurul strategului politic Habony Árpád, iar legăturile cu zona de putere au fost intens discutate în spațiul public. Criticii nu au menajat-o. În ultimii ani, Szalai Vivien a devenit un simbol al presei considerate controlate politic. A fost ținta atacurilor din partea opoziției și a societății civile, iar numele ei a apărut inclusiv în investigații legate de stilul de viață și conexiunile din zona de putere.

Prezența ei la evenimentele de partid (ale FIDESZ) era una constantă, inclusiv în seara alegerilor fiind văzută la sediul de campanie din Bálna, de unde a plecat rapid după anunțarea rezultatelor.

Pentru mulți, plecarea ei nu este doar o schimbare managerială, ci sfârșitul unei epoci. CEO-ul TV2, Vaszily Miklos, a justificat decizia printr-o reorganizare invocând simplificarea structurii și integrarea redacțiilor. Trebuie precizat că grupul TV2 nu aparține statului și tocmai de aceea e surprinzătoare plecarea lui Szalai din funcție. Peter Magyar, atunci când a amenințat că vrea să desființeze programele de știri, se referea la cele produse de televiziunile de stat, printre care M1, M2 și Duna TV.