Sport

Prima victimă la Dinamo după schimbarea antrenorului!? A fost titular incontestabil cu Kopic

Se produce prima victimă la Dinamo după schimbarea staff-ului tehnic? Un jucător se află într-o situație delicată, în condițiile în care a fost titular cu Zeljko Kopic pe bancă.
14.06.2026 | 17:15
Prima victima la Dinamo dupa schimbarea antrenorului A fost titular incontestabil cu Kopic
Prima victima la Dinamo după schimbarea staff-ului tehnic!? A fost titular incontestabil cu Kopic. Foto: sportpictures
ADVERTISEMENT

După doi ani și jumătate petrecuți la Dinamo, Zeljko Kopic a decis, de comun acord cu reprezentanții clubului, să plece de la echipă. Formația din Ștefan cel Mare nu a stat mult fără antrenor, iar Nuno Campos, așa cum FANATIK a anunțat în exclusivitate, a fost numit ca înlocuitor pe banca tehnică.

Postul lui Devis Epassy, în pericol după venirea portughezului Nuno Campos?

Odată cu plecarea lui Zeljko Kopic, era de așteptat ca mai mulți membri din stafful său să își încheie raporturile contractuale cu Dinamo. În această situație se află și Mihai Năbădan. Acesta fusese numit în vara anului trecut în funcția de antrenor cu portarii al grupării din Ștefan cel Mare, după ce Alessandro Caparco părăsise clubul.

ADVERTISEMENT

Despărțirea dintre Dinamo și antrenorul cu portarii lasă sub semnul întrebării viitorul lui Devis Epassy în Ștefan cel Mare, camerunezul fiind adus la echipă tocmai la recomandarea lui Mihai Năbădan. Deși a fost titular incontestabil în mandatul lui Zeljko Kopic, postul său ar putea fi acum în pericol, mai ales după erorile comise pe finalul acestui sezon.

Un alt argument care nu joacă în favoarea sa este vârsta. Ajuns la 33 de ani, Epassy ar urma să fie cel mai vârstnic component al lotului în stagiunea viitoare, în condițiile în care contractul lui Georgi Milanov a expirat în această vară. Cum împrumutul lui Codruț Sandu (20 de ani) la Corvinul s-a încheiat, evoluțiile sale fiind apreciate, oficialii din Ștefan cel Mare ar putea miza pe un cuplu de portari tineri: Sandu și Roșca. În acest moment, Nuno Campos are patru opțiuni pe poziția de portari: Devis Epassy, Alexandru Roșca, Codruț Sandu și tânărul Mario Din-Licaciu.

ADVERTISEMENT

CV-ul lui Devis Epassy

Devis Epassy a ajuns la Dinamo în vara lui 2025, din postura de jucător liber de contract. Camerunezul a reușit să acopere cu brio plecarea lui Adnan Golubovic de la echipă, Roșca neavând, în acel moment, destulă experiență pentru a fi titular cert între buturi. Evoluțiile lui Epassy au fost apreciate în sezonul regular, acesta fiind convocat chiar și la Cupa Africii pe Națiuni.

ADVERTISEMENT

Deși a avut o primă parte foarte bună, Epassy a scăzut nivelul, astfel că acum se ridică sub semnul întrebării viitorul său la echipă. Camerunezul mai are contract cu Dinamo până în 2027, iar de-a lungul carierei a mai evoluat la următoarele formații: Rennes B, Lorient B, CD Guijuelo, US Avranches, SAS Epinal, Levadiakos, PAS Lamia, OFI Crete, Abha și Karmiotissa.

ADVERTISEMENT
  • 400.000 de euro este cota lui Devis Epassy
  • 31 de meciuri a adunat portarul la Dinamo
"I-AM ÎNVINS!" Horia Ivanovici, mesaj FANATIK pentru fani dupa ce Legea 4 a devenit istorie