Sport

Prima victimă la Euro 2020. Un copil de 8 ani a murit în timp ce părinții se uitau la meci

O familie de Belgia și-a pierdut fiul de numai 8 ani, în timp ce savurau victoria naționalei ”dracilor roșii”.  
13.06.2021 | 17:41
Prima victima la Euro 2020 Un copil de 8 ani a murit in timp ce parintii se uitau la meci
ADVERTISEMENT

Euforia victoriei Belgiei în fața Rusiei, scor 3-0, a fost de scurtă durată pentru o familie din Flandra de Est. Platforma hln.be notează că un copil de 8 ani și-a pierdut viața în timp ce părinții lui urmăreau transmisia sportivă.

Sursa amintită scrie că băiatul de 8 ani și sora acestuia de 11 ani se aflau cu părinții lor într-o locație exclusivistă, în apropierea unui lac, din localitatea Erpe-Mere.

ADVERTISEMENT

Nesupravegheat, copilul a vrut să facă o baie

În timp ce părinții aplaudau evoluția ”dracilor roșii” și victoria acestora în meciul de debut de la Euro 2020, copilul de 8 ani a ales să facă o baie în lacul din apropierea terasei unde părinții vizionau meciul.

Aceștia au remarcat absența copilului abia la finalul partidei. Imediat au fost alertate autoritățile competente, iar clienții localului și-au pornit farurile mașinilor pentru a lumina luciul de apă.

ADVERTISEMENT

La scurt timp, la fața locului au sosit mai multe echipaje de pompieri, dar și echipe de scafandri din localitățile învecinate.

Pantofii copilului au fost găsiți pe malul lacului, iar polițiștii au observat pe apă o minge care plutea. Pompierii și polițiștii au continuat căutările la suprafață, în vreme ce scafandrii au răscolit fundul apei.

ADVERTISEMENT

În jurul miezului nopții trupul neînsuflețit al copilului a fost scos la suprafață. Medicii au încercat minute bune să-l resusciteze, fără succes însă. În cele din urmă a fost declarat decesul băiatului de 8 ani.

Christian Eriksen, aproape de o tragedie în meciul Danemarca – Finlanda

Drama familiei din Belgia s-a petrecut la scurt timp după ce danezul Christian Eriksen s-a prăbușit pe gazon, în finalul primei reprize a meciului cu Finlanda.

ADVERTISEMENT

Fotbalistul a suferit un stop cardiac, iar medicii au fost obligați să-l resusciteze chiar pe teren, sub privirile îngrozite ale fanilor din tribunele arenei Parken.

După minute bune, vedeta naționalei Danemarcei a fost stabilizată și scoasă de pe teren pe targă. Eriksen a fost transportat la spital pentru investigații și tratament de specialitate.

Duminică dimineața, medicul echipei naționale a Danemarcei, Morten Boesen, a oferit ultimele detalii despre starea de sănătate a lui Christian Eriksen și a spus că jucătorul este stabil și în afara oricărui pericol.

ADVERTISEMENT