News

A fost găsit edilul Primăriei Beleți-Negrești. Bărbatul ar fi încercat să se sinucidă în apele râului Argeș

A fost găsit edilul comunei Beleţi-Negreşti, din județul Argeș, dat dispărut de familie la câteva ore după ce primăria a fost cuprinsă de un incendiu. Mihai Marin ar fi încercat să se sinucidă într-un pârâu.
15.12.2021 | 11:29
A fost gasit edilul Primariei BeletiNegresti Barbatul ar fi incercat sa se sinucida in apele raului Arges
A fost gasit edilul Primăriei Beleti-Negresti. Sursa foto: epitesti.ro
ADVERTISEMENT

Mihai Marin, primarul din Beleți-Negrești, a fost găsit, mai exact, noaptea trecută, în stare de șoc hipotermic într-una din apele râului Argeș.

Familia l-a dat dispărut în seara zilei de luni. Paznicii unui mall din apropierea pârâului l-au zărit plutind și au alertat poliția. De îndată la fața locului s-au deplasat echipaje de salvare și l-au transportat pe edil la spital.

ADVERTISEMENT

Primarul Beleți-Negrești a fost internat la ATI

Mihai Marin a fost internat la secția de Terapie Intensivă. Autoritățile așteaptă acum să-și revină pentru a putea da explicații cu privire la gestul său, dar mai ales cu privire la incendiul care i-a cuprins primăria, în noaptea de duminică spre luni.

”Pacientul a fost adus într-o hipotermie moderată, a fost scos din apă sumar îmbrăcat”, a declarat Marius Pasu, șef UPU Argeș, potrivit presei locale epitesti.ro

ADVERTISEMENT

Tot în noaptea de duminică spre luni, Mihai Marin a fost implicat într-un accident, conducând mașina primăriei sale. Atunci s-a ales cu răni, fiind dus la spital, dar de aici a fugit și s-a ales cu o fractură de claviculă.

Continuă ancheta în legătură cu incendiul de la Primăria Beleți-Negrești

Tot referitor la incendiu, se ia  în calcul ca să fi fost pus intenționat, iar în urmă cu o zi, potrivit unor surse Realitatea Plus, Curtea de Conturi a făcut un control la fața locului.

ADVERTISEMENT

”Folosirea intenţionată a sursei de aprindere pentru generarea incendiului”, este concluzia anchetatorilor.

Localnicii din Beleți-Negrești au găsit în ziua incendiului, în interiorul instituției, un recipient cu motorină și mai multe documente pe jos. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

ADVERTISEMENT

”Incendiul s-a manifestat violent la etajul 1 al primăriei şi acoperişul acesteia, o magazie de lemne, o încăpere dintr-o anexă şi generalizat la o altă anexă unde era arhiva primăriei şi alte birouri.

Nu au fost victime. În interiorul construcţiilor au ars şi documente”, transmitea ISU Argeş, imediat după incendiu.

Încă este în desfășurare o anchetă, coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni. Oamenii legii urmează să stabilească autorul evenimentului care a distrus arhiva primăriei locale. Momentan, s-a deschis un dosar penal.

ADVERTISEMENT