News

Primar din Gorj, amendat pentru organizarea unei petreceri cu 50 de persoane. „Mă gândesc să contest sancțiunea”

Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu şi jandarmi din cadru IJJ Gorj l-au amendat pe primarul din Bălești pentru organizarea unei petreceri cu 50 de persoane.
16.01.2022 | 17:20
Primar din Gorj amendat pentru organizarea unei petreceri cu 50 de persoane Ma gandesc sa contest sanctiunea
ADVERTISEMENT

Un primar din Gorj a fost amendat de poliție cu suma de 3.000 de lei pentru organizarea unei petreceri la care au participat aproximativ 50 de persoane. Este vorba de Mădălin Ungureanu, primar în Băleşti. Acesta și-a serbat ziua de naștere într-un restaurant.

Printre invitații de la eveniment s-au numărat primari, politicieni şi şefi de instituţii. Petrecerea a avut loc în seara zile de 14 ianuarie.

ADVERTISEMENT

„Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu, Secţiei 1 Poliţie Târgu Jiu şi jandarmi din cadru IJJ Gorj, au constatat faptul că la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din comuna Băleşti este organizat un eveniment privat”, a transmis reprezentantul Poliţiei Gorj, conform Adevărul.

Primarul din Bălești, județul Gorj, a fost amendat pentru că a organizat o petrecere. Edilul vrea să conteste sancțiunea

Petrecerea a fost organizată cu ocazia zilei de naștere a primarului din Bălești. Poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale faţă de organizatorul evenimentului cu amenda în valoare de 3.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr 55/2020,

ADVERTISEMENT

Edilul consideră că nu a încălcat legea şi că se gândeşte să conteste amenda.

Primarul Mădălin Ungureanu: „A fost întâlnire cu ocazia zilei mele de naştere”

Mădălin Ungureanu. Foto: Adevărul/Alin Ion

„Nu a fost vorba de o petrecere, ci de o întâlnire cu ocazia zilei mele de naştere, care s-a desfăşurat în comuna Băleşti, la un local.  Au fost invitate în jur de 50 de persoane.

Capacitatea restaurantului este de 500 de locuri, iar 50 de persoane nu înseamnă nici 30 la sută din capacitatea localului, adică suntem în temeiul legal, în normele emise de către Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. La ora 22, 00 s-a terminat totul, după care au intervenit cei de la poliţie şi am primit o sancţiune pe care mi-o asum.

ADVERTISEMENT

Mă gândesc să contest amenda în instanţa de judecată. Rămâne de văzut. Nu contează ce invitaţi am avut. Este o problemă strict personală ce persoane au venit. Când a venit poliţia a constatat că nu erau lăutari“, a declarat primarul Mădălin Ungureanu.

Printre cei prezenţi la petrecere s-a numărat şi primarul municipiului Târgu Jiu

Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, a fost prezent, de asemenea, la eveniment, dar susține că nu a stat mult.

ADVERTISEMENT

„Da, am fost până acolo. Mi-am felicitat un coleg, primarul localităţii vecine cu Târgu Jiu, după care m-am retras.

Nu ştiu de ce sancţiuni s-au dat. Am fost până acolo pentru că suntem foarte buni prieteni. Am fost până acolo şi pe urmă am plecat”, a povestit Marcel Romanescu pentru Libertatea.

ADVERTISEMENT