Agresorul primarului Ion Georgescu a fost lăsat în libertate! Polițiștii au decis să-l plaseze sub control judiciar pentru 60 de zile. Vă readucem aminte că Stelian Crăciun a fost reținut inițial pentru 24 de ore.
„Împotriva bărbatului de 55 de ani, din Mărăcineni, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Prin aceeaşi măsură preventivă, au fost dispuse obligaţiile de a nu părăsi judeţul Argeş, de a nu se apropia de persoana vătămată sau de familia acestuia ori de locul de muncă, precum şi obligaţia de a nu comunica cu martorii din dosar”, a precizat IPJ Argeş.
A fost scandal în toată regula în Primăria din Mioveni. Oamenii legii au deschis o anchetă după ce edilul Ion Georgescu a fost agresat fizic chiar în biroul său.
Totul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă. În cele din urmă, la sediul Poliţiei au ajuns doi presupuşi agresori, unul dintre ei fiind membru al lumii interlope, în timp ce al doilea este un afacerist din Piteşti. Aceștia au fost reținuți de oamenii legii.
“În jurul orei 21:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că primarul localităţii ar fi fost agresat, pe fondul unei stări conflictuale cu două persoane, în timp ce se aflau la sediul instituţiei.
Poliţiştii au identificat persoanele implicate, care au fost conduse la sediul poliţiei pentru cercetări. În cauză se efectuează verificări, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, a informat Poliţia judeţeană Argeş.
Mai multe surse judiciare au transmis că unul dintre bărbaţii acuzaţi că l-au agresat pe primar este un membru al lumii interlope. Vorbim despre Stelică Crăciun, un cunoscut al polițiștilor pentru acțiunile nu tocmai curate.
Primarul a povestit că acesta a intrat la el în birou, împreună cu o altă persoană, înjurându-i pe el şi pe un fost comisar. În tot acest timp, alte două persoane îi aşteptau pe cei doi afară.
“A fost (o altercaţie – n.r.) şi verbală, şi fizică. Eu nu am vorbit, nici cel puţin salut în ultimii şapte-opt ani de zile. Deci nu am cu el, nu mă intersectez, nu ies de aici din comunitate… nu ştiu! (…) Este un incident care m-a şocat şi este foarte grav”, a spus edilul la Antena 3.
“Pe unul l-am văzut în birou, a început să mă apostrofeze pe mine şi pe comisarul Mihalcea. În momentul acela l-am întrebat ce caută aici, la ora asta. În acel moment am ieşit afară, am chemat paznicul, a fost o altercaţie în interior. M-a lovit. Este jenant ca un infractor să intre într-o instituţie publică şi să agreseze pe cineva”, a continuat Ion Georgescu.
Interesant este că primarul l-a descris pe agresorul său drept o persoană care “spune că toate instituţiile statului nu au ce să-i facă, că le are la mână”.
De-a lungul timpului, presa locală a scris de mai multe ori despre Stelică Crăciun. Jurnaliștii au notat că acesta este reprezentantul unuia dintre cele mai violente clanuri de infractori și că a fost trimis în judecată pentru infracţiuni, inclusiv şantaj.
Potrivit adevarul.ro, Stelian Crăciun este cumnatul lui Nicolae Dascălu, primarul comunei argeşene Mărăcineni. Acesta ar fi fost implicat în zeci de incidente grave în ultimii ani
În primăvara lui 2021, Stelian Crăciun a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru că l-a bătut şi şantajat pe Florinel Popescu, preşedintele PNL Mărăcineni.