Potrivit primarului Mihai Chirică, în cazul unor căderi masive de zăpadă în municipiu nu vor mai fi repetate greșelile din trecut. Astfel, școlile vor fi închise și circulația mașinilor va fi limitată, pentru a nu bloca total orașul. ”Vom lua măsuri ferme, nu vom mai repeta greșelile din trecut”, a transmis Chirică.
Potrivit Nws.ro, Mihai Chirică se așteaptă în această iarnă la un strat consistent de zăpadă, însă dă asigurări că autoritățile vor face față și nu vor exista consecințe pentru populație. Așadar, măsuri ferme, în condițiile în care anul trecut s-au făcut mai multe greșeli care au fost criticate de opinia publică.
”Ne-am învăţat lecţiile şi ne vom strădui să nu mai facem unele greşeli pe care, poate, le-am făcut în trecut. Dacă ne vom confrunta cu un cumul de factori – zăpadă abundentă, viscol, frig extrem – vom lua măsuri ferme, de la închiderea unor străzi principale pentru circulaţia auto, cu excepţia mijloacelor de transport public şi a maşinilor de intervenţie.
Inclusiv interzicerea accesului în localitate şi închiderea şcolilor. Transportul va fi asigurat de autobuze şi tramvaie, însoţite de mijloace de deszăpezire, până când vor putea fi asigurate condiţii normale de trafic”, a declarat primarul Mihai Chirica, conform News.ro.
Totodată, primarul din Iași a anunțat că a dispus activarea Comandamentului de Iarnă al Municipiului Iași.Potrivit datelor oficiale au fost pregătite 154 de utilaje pentru eventuale intervenții în această iarnă, iar 1.000 de persoane au fost deja instruite și pregătite pentru a interveni.
Societatea Citadin SA, care va duce greul în această situație, are stocuri de materiale suficiente și utilaje care pot să facă față provocărilor din această iarnă. ”Există şi voinţa, dar şi experienţa pentru a asigura funcţionarea oraşului nostru”, a declarat primarul.
Presa din Iași a taxat dur modul în care primarul Mihai Chirică a gestionat iarna grea de la începutul acestui an. De exemplu, publicația www.7iasi.ro titra ”Chirică a abandonat Iașul sub nămeți, dar în 2017 promitea că va topi zăpada de pe străzile orașului. Proiectul fantasmagoric al primarului: „O noutate la nivel național”.
Practic, în 2017 ieșenilor le erau promise mai multe platforme pentru topirea zăpezii, care în sezonul cald urmau să funcționeze ca parcări. Cu toate acestea, municipiul Iași a fost acoperit de zăpadă la mai bine de 48 de ore după prima ninsoare, fără ca autoritățile să facă ceva.
”La mai bine de 48 de ore de la căderea ultimului fulg de nea, Iașul este în continuare acoperit de zăpadă. Primăria a intervenit superficial doar pe prinicipalele străzi. Drumurile secundare și trotuarele rămân în continuare impracticabile”, se plângeau jurnaliștii.