Alături de edilul ales al Ploieștiului, scrisoarea este semnată de președintele ales al Consiliului Județean Prahova și de parlamentarii de Prahova, indiferent de culoare politică, printre care se numără și ministrul Economiei, Radu Oprea.
Mihai Polițeanu atrage atenția asupra faptului că municipiul Ploiești e în pericol să rămână fără apă caldă și căldură la iarnă pentru că furnizorul de agent termic nu are în buget sumele necesare aprovizionării cu gaz și primăria are nevoie de derogare pentru a putea garanta un împrumut.
„De aceea toate forțele politice din oraș au trecut peste orgolii și s-au unit într-un apel comun la Guvernul României semnat de parlamentarii de Prahova, de primarul ales al Ploieștiului și de președintele ales al Consiliului Județean Prahova. Mulțumesc tuturor partidelor din Ploiești, care au dat dovadă, cu această ocazie, de solidaritate în slujba ploieștenilor.
Pentru a-și constitui stocul obligatoriu de gaze naturale Termo Ploiești trebuie să se împrumute, iar Primăria trebuie să garanteze împrumutul.
Pentru a se întâmpla acest lucru, e nevoie de derogare de la lege, altfel orașul rămâne fără căldură și apă caldă, din cauză că Termo Ploiești nu are bani de gaze naturale”, precizează edilul ales într-un comunicat de presă postat și pe pagina sa de Facebook.
Primarul ales al Ploieștiului a precizat că o măsură identică cu cea pe care o solicită acum Guvernului a fost adoptată de executiv în august 2023, ceea ce a permis furnizarea energiei termice iarna trecută.
„Astfel, am trimis premierului Marcel Ciolacu și guvernului României o scrisoare prin care solicităm să se ofere unităților administrativ-teritoriale (în cazul nostru, Ploieștiului), posibilitatea garantării de împrumuturi de la băncile comerciale sau alte instituții de credit contractate de operatorii de servicii de alimentare cu energie termică din subordine care prestează serviciul public de producere a energiei termice în sistem centralizat pentru achiziția de combustibil necesar asigurării energiei termice în sezonul rece 2024-2025 (în cazul nostru, Termo Ploiești SRL).
O măsură identică a fost adoptată de Guvernul României prin ordonanța 41 din 31 august 2023 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, care a permis asigurarea energiei termice pentru Ploiești și alte UAT-uri în sezonul rece 2023-2024.
Adoptarea cu prioritate a acestei măsuri este urgentă, având în vedere obligația de constituire a stocului minim de gaze naturale până la data de 31 octombrie 2024 și plata acestora, precedată de procedurile de contractare a împrumutului necesar”, mai precizează Mihai Polițeanu în comunicatul de presă citat.