În cursul serii de luni, Soos Zoltan (50 de ani), primarul din municipiul Târgu Mureș, a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Ce acuzații îi sunt aduse edilului.
Judecătorii Tribunalului Mureș au respins propunerea de arestare preventivă a primarului din Târgu Mureș, Soos Zoltan. Acesta a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Măsura a fost aplicată și în cazul omului de afaceri care i-ar fi dat mită. Primarul Soos Zoltan a avut o primă reacție după decizia magistraților. El a publicat un mesaj pe Facebook, spunând că este liber să-și continue activitatea.
„Întrucât ancheta este în curs, nu pot oferi detalii suplimentare. Aş dori să subliniez că am deplină încredere în sistemul de justiţie şi că dreptatea va triumfa.
În ceea ce mă priveşte, voi continua să cooperez deschis cu autorităţile şi să furnizez toate informaţiile necesare pentru a-mi dovedi nevinovăţia”, este mesajul acestuia.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) propune măsura arestului preventiv pentru primarul municipiului Târgu Mureş şi pentru încă un om de afaceri. Propunerea se va judeca începând cu ora 11.00, la Tribunalul Mureș.
Procurorii au anunțat, într-un comunicat, și acuzațiile care îi sunt aduse edilului din centrul țării. Acesta este suspectat de săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită.
A venit și o primă reacție de la UDMR Mureș pe acest subiect. Oficialii spun că au aflat din presă de reținerea edilului Soos Zoltan. “Şi noi din presă am fost informaţi de situaţia apărută. Nu prea pot să comentez pentru că nu ştiu detalii. Noi credem în justiţia română şi credem în nevinovăţia domnului primar.
Cam atât pot să declar şi aşteptăm să vedem cam care este situaţia şi ce urmează. Am auzit că au fost nişte percheziţii, dar astea în Primăria Târgu Mureş sunt un obicei, de ani în urmă. Am ştiut că au existat şi în săptămâna trecută sau înainte, la sfârşitul lunii noiembrie, dar precis nu prea am fost informat ce anume au căutat şi ce au găsit. Ceea ce ştim e ce s-a întâmplat ieri, că a fost reţinut 24 de ore”, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele UDMR Mureş, Csibi Attila Zoltán.
De-a lungul ultimilor ani, Primăria orașului din centrul țării a fost ”vizitată” de mai multe ori de DNA. În primăvara lui 2023, însuși edilul Soos Zoltan anunța că procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Târgu Mureș i-au adus la cunoștință faptul că este cercetat într-un dosar cu privire la anumite angajări din cadrul administrației publice locale.
La acea dată nu era luată nicio măsură preventivă. În prezent, din motive încă necunoscute oficial, primarul UDMR din Târgu Mureș, Soos Zoltan, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.
Din datele oferite de presa locală aflăm că recent la Primăria din Târgu Mureș ar fi avut loc mai multe controale. Acestea au vizat achiziția unor tablouri făcute de instituție de la Petrică Mihai Sala, un afacerist cunoscut în Târgu Mureș, scrie punctul.ro.
Luni, 9 decembrie, primarul municipiului Târgu Mureș, Soos Zoltan a fost audiat la sediul DNA. Ulterior, s-a decis reținerea acestuia pentru intervalul de de 24 de ore.
Conform procedurii, în cursul zilei de marți primarul trebuie prezentat în fața unei instanțe de judecată care poate decide arestarea, controlul judiciar sau nicio altă măsură restrictivă.
Zoltan Soos s-a născut pe 13 august 1974, la Târgu Mureș. De profesie este istoric și arheolog. A fost ales primar al orașului Târgu Mureș prima dată la alegerile din septembrie 2020.
Soos are o carieră politică destul de tumultuoasă. Între 2012-2016 a fost consilier local din partea UDMR. În 2016 a candidat la funcția de primar al Târgu Mureșului ca independent cu sprijinul UDMR. Atunci a fost învins de Dorin Florea.
În 2019 intră în conflict cu organizația locală ale UDMR-ului condus de Levente Vass. A acuzat atunci că fracțiunea din consiliul local a servit interesele lui Dorin Florea.
Revine în forță în 2020. Atunci, ca independent susținut de UDMR a câștigat alegerile locale. Ulterior, în 2024 Zoltan Soos a câștigat al doilea mandat de primar cu 41,30% (25.296) din voturi.