Ies la iveală detalii dramatice în cazul vatmanului implicat în accidentul în care a murit un angajat SPP, produs pe Șoseaua Progresului din Capitală. Tragedia de joi, 19 septembrie, l-a marcat profund pe Cătălin Purendea, tânărul de 30 de ani care conducea tramvaiul.
Deși în urma testării cu aparatul Drugtest a reieșit că bărbatul s-ar fi aflat sub efectul substanțelor psihoactive, analizele au arătat că, de fapt, acesta nu consumase droguri. Vatmanul ar fi luat paracetamol, iar Drugtestul ar fi confundat medicamentul cu amfetamina.
Tânărul a mărturisit pentru Observator News că trece printr-o perioadă foarte grea, având în vedere tragedia care l-a marcat. Și familia acestuia este foarte afectată, iar mama sa plânge neîncetat.
„Nu am mai dormit de când s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Până aseară când mi-au ieşit şi mie rezultatele şi am scăpat… am scăpat de stresul aceasta, pentru că, vă daţi seama, eram în stres pentru mine şi pentru familia mea.
Mama, de când s-a întâmplat ce s-a întâmplat, plânge întruna, nu pot să o calmez. Sunt curat, nu sunt consumator. Ştiam că sunt curat, nu sunt consumator. Eu nu suport oamenii care consumă, nu suport drogurile, pentru că ştiu ce fac”, a declarat vatmanul, potrivit sursei citate.
Cătălin Purendea spune că făcut tot ce a putut pentru a evita impactul cu mașina în care se afla angajatul SPP. Însă, victima a schimbat brusc direcția de deplasare, iar accidentul a fost inevitabil.
Amintim că autoturismul angajatului SPP a fost prins între tramvai și un stâlp. Victima a fost scoasă de pompieri dintre fiarele contorsionate ale mașinii, iar medicii sosiți la fața locului au constatat că acesta era deja decedat.
Bărbatul care a murit era chiar soțul femeii care a fost stropită cu benzină, la începutul acestei săptămâni, de un bărbat care a intrat în Palatul Parlamentului și a incendiat magazinul de suveniruri de aici.
În urma tragicului accident, Cătălin Purendea trece prin clipe copleșitoare. Vatmanul spune că va avea nevoie de terapie pentru a reuși să depășească acest moment din viața lui.
„În viaţa mea nu am crezut că se va întâmpla aşa ceva. Eu sunt şi un om mai sufletist. Şi pentru că a murit un om… Vă daţi seama că este greu”, a adăugat acesta.