News

Primele imagini de la botezul bebelușului regal! Prințul Harry a postat pe facebook fotografii cu Archie

06.07.2019 | 21:35
Ducii de Sussex au postat câteva imagini de la botez. Sursa foto - facebook

Au apărut și primele imagini de la botezul bebelușului regal! Acestea au fost postate pe o rețea de socializare chiar de tatăl micuțului, prințul Harry. Archie a fost botezat în secret, fapt care a atras mânia opiniei publice. Cu toate acestea, pentru a-i mai îndupleca pe susținători, ducii de Sussex au publicat imagini de la botez, pe contul lor oficial de Instagram.  Alături de fotografii, cei doi au avut și un mesaj prin care au multumit celor 9 milioane de fani pentru iubirea pe care o au față de Archie.

Primele imagini de la botezul bebelușului regal!

De remarcat că în pozele oficiale de la botezul lui Archie de Sussex mai apar și mama lui Meghan Markle, dar și Prințul Charles însoțit de Camilla, Lady Jane Fellowes, Lady Sarah McCorquodale si ducii de Cambridge. 25 de invitați au participat la ceremonie, lista fiind una destul de restrânsă. Ședința foto a fost realizată în Camera Verde din Castelul Windsor. A existat și un moment aparte. Astfel, pentru a-i aduce un tribut mamei sale, Prințul Harry le-a pus pe Lady Jane Fellowes și Lady Sarah McCorquodale, surorile ei, în pozele oficiale.

Practic, cele două i-au ținut loc de mamă prințului Harry și bunică lui Archie. Mulți spun că mișcarea a venit mai degrabă ca o campanie de imagine, după ce ducii de Sussex au reușit să supere pe toată lumea. Întregul scandal a pornit de când aceștia au cheltuit 2,4 milioane de lire din bani publici pentru a-și renova vila de la Frogmore. Ca totul să ia amploare, nici măcar regina Elisabeta nu a fost invitată, aceasta nefiind anunțată din timp, drept pentru care a avut alte planuri.

Primele imagini de la botezul bebelușului regal! Botez Archie
Prințul Harry și soția lui îți sărută fiul. Sursa foto – facebook

Prințul Harry a postat pe facebook fotografii cu Archie

„Ducele si Ducesa de Sussex sunt extaziati sa impartaseasca cu voi bucuria acestei zile. Vor sa va multumeasca tuturor, din intreaga lume, pentru sprijinul pe care il aratati. Se simt norocosi ca au putut impartasi aceasta zi speciala cu familia si cu nasii lui Archie”, a marturisit un oficial de la Palatul Buckingham, acesta încercând să mai atenueze din scandal.

Mai trebuie specificat că evenimentul a avut loc într-o capela mică din Castelul Windsor. Toţi invitaţii au intrat prin spate, pentru a nu fi văzuti. Conform presei din Marea Britanie nici măcar numele naşilor nu a fost divulgat.