Primele imagini de la petrecerea de unificare Survivor România îi prezintă pe concurenți complet transformați. Atât băieții, cât și fetele s-au aranjat pentru acest eveniment și arată impecabil.
Unii dintre ei nu au mai avut parte de un astfel de tratament de la începutul lui ianuarie, în timp ce alții au venit în competiție de o lună.
Faimoșii și Războinicii se pregătesc de probele individuale, iar această etapă este deschisă de o petrecere așa cum nu au mai avut de luni întregi.
În ediția de joi a show-ului Survivor România telespectatorii îi vor vedea pe Faimoși și Războinici complet transformați.
Fetele și-au aranjat părul și s-au machiat, după ce au petrecut atâtea luni fără niciun produs cosmetic. Nici băieții nu au fost mai prejos și au obținut un look fresh pentru această petrecere.
Toți concurenții s-au îmbrăcat cu haine elegante și sunt pregătiți să treacă la nivelul următor ar celui mai dur reality show.
„Wow! Tu ești Maria de la Survivor?”, i-a spus Andrei Dascălu Mariei Chițu, uimit de transformarea ei.
Zanni și Culiță Sterp au urcat pe scenă și au cântat câteva melodii pentru colegii lor, care au dansat și s-au distrat toată noaptea.
În episodul de duminică seară, Daniel Pavel i-a anunțat pe concurenți că urmează să facă duș, să se aranjeze pentru o petrecere și să petreacă noaptea la hotel, nu în junglă sau pe insulă.
După aceste momente de distracție, fiecare concurent va lupta individual și nu în echipă, așa cum a fost până acum. Competiția se apropie, încet, de marele final.
„Urmează săptămâna unificării. O etapă nouă, o etapă în care veți începe ziua cu jocuri surpiză. Jocuri care o să vă stimuleze diferit față de ce s-a întâmplat până acum.
Veți avea ocazia să faceți o serie de lucruri după care tânjiți atât de mult și e vorba despre acele lucruri esențiale, însă veți face duș. Vă veți spăla părul, spălat pe dinți și toată suita de îngrijire corporală.
La Survivor vine momentul unificării”, le-a spus Daniel Pavel concurenților.