News

Primele imagini din Catedrala Notre-Dame, după incendiu! Ce se întâmplă cu altarul și crucea? O minune!

16.04.2019 | 08:51

Franța este în stare de șoc după ce Catedrala Notre-Dame din Paris a fost puternic afectată de un incendiu pornit, cel mai probabil, de la lucrările de reparație. Marți dimineața, autoritățile din Hexagon au anunțat că au reușit să stingă flăcările, după o operațiune de amploare, la care au luat parte 500 de pompieri.

Altarul și crucea de la Catedrala Notre Dame nu au fost distruse de incendiu

Totodată, au început să apară și primele imagini după incendiu. Deși acoperișul a fost mistuit de flăcări și turla cea mare a catedralei a fost distrusă, altarul și crucea au scăpat cu bine de foc. Acest lucru i-a bucurat mult pe credincioși, unii dintre ei considerând un adevărat semn divin acest lucru.

Primarul din Paris, Anne Hidalgo, a declarat pentru publicația Le Monde că s-a format o gaură uriașă la nivelul boltei, chiar unde a fost turla care s-a prăbușit. Edilul a mai precizat că acest incendiu a avut consecințe mai puțin teribile decât se temeau autoritățile din Franța.

Crucea și altarul de la catedrala Notre Dame din Paris, după incendiu
Crucea și altarul catedralei Notre Dame au scăpat de incendiu

Ce spune ambasadorul României în Franța despre incendiul de la Notre Dame

Ambasadorul României la Paris, Luca Niculescu, a afirmat, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, că Notre Dame va fi refăcută, el dând exemplul perioadei din primul Război Mondial, când vestita catedrală a fost grav afectată de bombardamente.

„Când a pornit incendiul, în această după amiază, eram la 170 de kilometri de Paris, la Reims, într-o altă catedrală, la vernisajul unei expoziții superbe dedicată Reginei Maria. Catedrala Nôtre-Dame de Reims a fost complet distrusă acum o sută de ani. În primul război mondial, a fost lovită de aproape trei sute de obuze. Astăzi a renăscut. Așa se va întâmpla și cu Nôtre-Dame de Paris”, a spus ambasadorul.

Procurorii francezi au început deja anchetele cu privire la cauzele incendiului, iar muncitorii care se ocupau de lucrările de reparație au fost audiați. Principala ipoteză luată în calcul de anchetatori este aceea a unui accident de muncă, dar autoritățile vor să elimine orice suspiciune legată de o posibilă mână criminală.

Nicio persoană nu a fost rănită în urma incendiului de la Notre Dame, însă, până acum nu există nicio estimare oficială exactă privind valoarea pagubelor. Monumentul este pe lista UNESCO și este considerat un adevărat simbol al Europei. Dezastrul are loc chiar în Săptămâna Mare la catolici.