Fostul atacant al Rapidului, Aaron Boupendza, s-a stins din viață la doar 28 de ani. Anchetatorii iau în considerare și posibilitatea unei sinucideri, care este negată cu vehemență de familia fotbalistului.
Atacantul gabonez a căzut de la etajul 11 al unui bloc din China. Iar la locul accidentului, fanii au venit și au aprins lumânări, au adus flori și au afișat mesaje prin care își arată atașamentul față de cel care a fost Aaron Boupendza.
Fotbalistul a lipsit nemotivat de la ultimul antrenament al echipei, iar cei de la club nu mai știau nimic de el. Oficialii lui Zhejiang au încercat să ia legătura cu gabonezul, dar nu au mai reușit până la aflarea veștii tragice.
Deși autoritățile chineze lasă de înțeles că varianta unei sinucideri este plauzibilă, familia lui Boupendza susține că fotbalistul a fost ucis pentru că nu era văzut cu ochi buni în China, unde avea și un salariu uriaș:
„Toată lumea a sunat-o pe Emilie, care este sora mai mică a lui Aaron. În prezent, ea este în Rusia cu unul dintre frații mei mai mari, Yvain. Ea a spus că e imposibil să se fi sinucis pentru că au vorbit ieri (n.r. – marți) când mergea la club.
E complet imposibil să se fi sinucis. Pe de altă parte, este foarte probabil să fi fost ucis. Acum o săptămână când au vorbit el era extrem de furios pe oamenii de acolo.
Era urât în China din cauza salariului mare pe care îl avea și a faptului că era apreciat de antrenori pentru că era mult mai bun decât jucătorii chinezi. Deci putem spune într-un cuvânt că era deja urât acolo unde era”, a spus cumnatul surorii lui Boupendza, pe Tiktok.
Aaron Boupendza avea contract cu Zhejiang FC până în decembrie 2026. A fost transferat de chinezi în luna ianuarie de la Rapid pentru suma de 800.000 de euro.