FCSB a rămas fără antrenor după ultima etapă din sezonul regular. Elias Charalambous a anunțat public că își dă demisia după înfrângerea suferită de campioana ultimilor doi ani pe Arena Națională, în fața Universității Cluj. Gigi Becali trebuie acum să găsească o soluție, iar primele sugestii pentru postul de tehnician au început deja să apară.
Sezonul celor de la FCSB este unul de coșmar. Dacă în urmă cu exact un an roș-albaștrii intrau en-fanfare în play-off de pe primul loc, acum au încheiat sezonul regular pe locul 7 și riscă serios să rateze calificarea în preliminariile cupelor europene, dacă nu se produce o schimbare în jocul echipei.
Elias Charalambous și-a asumat răspunderea pentru rezultatele dezastruoase din ultimele luni. Cipriotul a vrut să producă un șoc la echipă și și-a dat demisia. Acum însă Gigi Becali este obligat să aducă un tehnician care să aducă prospețime și, cel mai important, puncte în clasament.
Gigi Becali a vorbit despre dorința sa de a-l aduce în angrenajul FCSB pe Mirel Rădoi. Tehnicianul este liber de contract după ce a demisionat în acest sezon de la Universitatea Craiova, iar Basarab Panduru, fostul mare atacant român, este de părere că aceasta ar fi cea mai bună soluție, deși este destul de sceptic că antrenorul va accepta să lucreze din nou cu latifundiarul din Pipera.
„Mi se pare foarte corectă varianta, dar nu știu dacă se va întâmpla. Gigi nu vrea să facă altceva decât face în general. Te gândești că s-ar putea întoarce pentru că mai fusese și la Craiova și s-a întors. Zici că poate ar putea și aici. Dar când a mai fost era copil. A stat 6 luni, dar atunci nu era nici el antrenor cum trebuie. Acum este. Acum este capabil să facă treabă. La Craiova probabil a mers poate pentru că prima dată este un antrenor care-și alege jucătorii în funcție de sistemul pe care vrea el să-l joace. Poate de aici au și ieșit lucrurile astea bune.
Mirel Rădoi este liber. A arătat că este capabil să facă treabă, să câștige un campionat. S-ar putea să fie o soluție foarte bună, dar nu cred că se va întâmpla treaba asta, atât timp cât Gigi spune că «eu vreau să-mi văd de treaba mea, să fac echipa, să fac schimbările». Asta este”, a recizat Panduru la Prima Sport.
De asemenea, Gigi Becali vrea să întărească zona de scouting, întrucât transferurile din acest sezon au lăsat de dorit. Din acest motiv, omul de afaceri l-a ofertat pe Adrian Ilie. Marius Baciu ar vrea să vadă asta la FCSB, însă crede că este nevoie, în primul rând, de un antrenor care să vină cu soluții tactice.
„S-a discutat despre Adrian Ilie. Îl cunosc și cred că ar fi o soluție excepțională pentru ei. Adrian știe fotbal, chiar știe, dar trebuie să-l și lași să facă lucruri. Adrian trebuie să-și aducă și antrenor, să răspundă. Să fie o barieră între el și conducere. Nu înseamnă că nu te consulți cu conducerea.
O idee ar fi și să aduci un interimar până la vară. Un club mare nu trebuie să se pripească, să aducă rapid, să semneze un contract pe 2-3 ani. Dar Adrian Ilie, dacă ar veni, ar fi un câștig foarte mare pentru club.
Iar cu Adrian să aducă antrenor, să se consulte, să fie pe mintea lui. Normal că ar trebui să se consulte și cu Becali și cu MM. Trebuie format un staff tehnic. La un club mare trebuie să ai răbdare, să gândești când aduci niște jucători”, a spus Marius Baciu.