Au apărut deja primele oferte ale hotelierilor pentru concediile de iarnă. Cât costă să-ți petreci vacanța în Maramureș în perioada sărbătorilor? Prețurile sunt ceva mai mari decât anul trecut.
Mai sunt câteva luni până la sărbătorile de iarnă, dar mulți turiști se gândesc de acum unde vor merge și își rezervă din timp locațiile de cazare. Prețurile pot fi destul de mari în perioada Crăciunului, dar și de Revelion.
Hotelierii au anunțat pachete și oferte pentru concediile de iarnă din decembrie și primele luni ale anului 2025. Mulți români vor să-și petreacă sărbătorile de iarnă în Maramureș.
De exemplu, la Cavnic, în Maramureș, prețurile cazărilor sunt mai mari decât cele de anul trecut. Cu toate acestea, turiștii sună în număr mare pentru a face rezervări.
Mulți români vin în această zonă pentru a se bucura de aer curat și de zăpadă, dar și pentru a face ski. Astfel, sunt mulți turiști care își doresc cazare cât mai aproape de pârtie, chiar la bază.
“Cererea pare a fi mai mare decât anul trecut. Cu siguranţă, până la iarnă, gradul de ocupare va fi undeva la 100% pe perioadele de Crăciun, Revelion şi cele de vacanţă.
Cea mai mare cerere o avem momentan pentru perioada de vacanţă şcolară, ne referim aici în special pentru perioada 22 februarie+1 martie”, a transmis Oana Poenar, administratoarea unui hotel din Cavnic, potrivit Observator News.
Aceasta a spus despre prețuri că sunt “undeva cu 5% mai mari faţă de anul trecut”, conform sursei menționate.
De asemenea, prețurile sunt mai mari decât anul trecut inclusiv la căsuțele tradiționale din stațiunea Cavnic. Hotelierii se pregătesc pentru turiștii care vor veni în număr mare de sărbători.
“Cum spune proverbul românesc, cei harnici îşi fac vara sanie. Şi noi ne pregătim pentru pachetele de sărbători, avem pachete foarte atractive, preţul este cu 5% mai mare decât anul trecut”, a declarat Adina Costinar, administratoarea unei pensiuni tradiționale din această stațiune.
Pentru perioada sărbătorilor de iarnă, prețul unui pachet la pensiune începe de la 1.000 de lei de persoană. Acesta include 4 nopți, mic dejun și cină.
Totodată, la hotel, pentru un sejur de patru nopți, care include mic dejun și acces la SPA, are un preț ceva mai mare. Un astfel de pachet costă în jude de 1.300 de lei.