News

Primele reacții din lumea politică după moartea lui Mihai Șora: “Ne va rămâne far călăuzitor”

După anunțul decesului filosofului și eseistului Mihai Șora, un simbol al protestelor pro-democrație din 2017-2019, au venit și primele reacții politice
25.02.2023 | 21:24
Primele reactii din lumea politica dupa moartea lui Mihai Sora Ne va ramane far calauzitor
Reacții după anunțul morții lui Mihai Șora. Sursa foto: Hepta
ADVERTISEMENT

Trecerea în neființă a filosofului Mihai Șora, sâmbătă, 25 februarie, a dat naștere la nenumărate mesaje de compasiune și admirație pentru cel care în ultimii ani, dar mai ales în timpul protestelor pro-democrație din anii 2017-2019, a fost un simbol al decenței în viața publică din România.

Primele reacții la decesul lui Mihai Șora

Marea majoritatea a reacțiilor și mesajelor au venit din partea politicienilor USR și Reper, cei care au fost forța principală în opoziție în anii 2017-2019, în timpul protestelor anti-PSD. Una din primele reacții la anunțul decesului filosofului Mihai Șora a venit din partea primarului Timișoarei, Dominic Fritz, care l-a numit „o inspirație pentru generații de români”.

ADVERTISEMENT

„Mihai Șora, acel mare timișorean, a plecat. Au rămas umorul lui fin, rezistența tenace, vitalitatea inepuizabilă și încăpățânarea de a nu renunța la principii. Legătura lui cu Timișoara a durat o viață de 106 ani: aici a mers la școală, din 1927 (!) la îndrăgitul său liceul Loga, aici s-a simțit acasă și aici s-a întors ori de câte ori a avut ocazia.

Mihai Șora a fost o inspirație pentru generații de români, a echilibrat revolta cu speranța, generozitatea cu determinarea, înțelepciunea cu amuzamentul. Ne va rămâne un far călăuzitor, în Timișoara, România si Europa”, a scris Dominic Fritz pe pagina sa de Facebook.

ADVERTISEMENT

Un alt lider politic care a avut o primă reacție la vestea tristă privind trecerea în neființă a lui Mihai Șora a fost și președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, care a subliniat că acesta „ne-a lăsat atâta înțelepciune, încât va fi mereu parte din noi”.

Și deputatul USR, Iulian Bulai, a transmis un mesaj de condoleanțe, transmițându-i simplu: „ne-ați învățat că tinerețea nu are limite de vârstă! Vă mulțumesc!”.

ADVERTISEMENT

Anca Dragu, fostul președinte al Senatului, a transmis și ea că astăzi este o zi tristă pentru toți cei care l-am admirat pe filosoful și eseistul Mihai Șora.

„L-am urmărit cu drag pe rețelele de socializare, pentru că, o știm cu toții, avea întotdeauna grijă să ne facă să zâmbim, să ne dea încredere, să ne transmită optimismul si energia de care avem nevoie! Domnul Șora va rămâne veșnic în amintirea noastră datorită optimismului molipsitor, a înțelepciunii și a felului în care ne inspira să rămânem copii în suflet! Vă mulțumesc! Drum lin spre cer!”, a scris senatoarea USR.

ADVERTISEMENT

„Mulțumim pentru că ați fost un compas moral, inspirație pentru noile generații și un exemplu de altruism și decență”, a scris pe Facebook și europarlamentarul Reper, Alin Mituță. „Poate cel mai mult îmi va lipsi la următorul protest din Piața Victoriei”, a scris și deputatul USR, Mihai Badea.

Mihai Șora s-a stins din viață la vârsta de 106 ani

Vestea decesului eseistului Mihai Șora la vârsta de 106 ani a fost anunțată pe Facebook de către soția acestuia, Luiza Șora.

„Iubitule, ai fost fericire pură: nu doar un om frumos, ci Frumusețea însăși, credința, nădejdea și dragostea, cum spune cuvântul apostolic. Și niciodată nu-ți voi fi îndeajuns de recunoscătoare pentru tot ce mi-ai dăruit timp de aproape două decenii. Tu m-ai scos de pe șinele destinului meu și m-ai legat ireversibil și armonios de al tău, cu o grație de care numai tu erai capabil și pe care nu mulți pământeni o pot cuprinde cu mintea sau cu inima. Încă nu știu cum va arăta ziua de mâine, nici toate cele care vor urma. E dincolo de puterea mea de acceptare”, a scris aceasta pe contul de Facebook al filosofului, pe care-l administra de mai mulți ani.

Reacții au venit nu doar din partea clasei politice, dar din întreaga societate civilă. Analistul politic, Hari Bucur, a scris și el că „Mihai Șora a fost pentru mine cel mai mare reper de bun simț comun, în viață”, notând că filosoful va rămâne „unul dintre cele mai mari repere de bun simț comun”.

Un mesaj deosebit a venit și din partea scriitorului Dan Alexe, care a subliniat că Mihai Șora a fost ateu și că cel mai mult i-ar fi făcut plăcere un pahar băut în cinstea lui. „Mihai Șora era ateu… El nu a “trecut în neființă”، nici nu “l-a luat Dumnezeu la El” și nici nu trebuie să ne rugăm pentru “sufletul lui” inexistent de acum înainte. El doar a murit. Un pahar băut pentru el i-ar face plăcere, împreună cu un compliment pentru că purta eșarfe elegante”, a scris acesta pe Facebook.

ADVERTISEMENT