Sport

Ce s-a întâmplat la primul antrenament al Universității Craiova, după scandalul cu fanii. Decizia luată de Mirel Rădoi după ședința cu suporterii. Foto exclusiv

Mirel Rădoi, antrenorul Universității Craiova, cel despre care s-a spus că e gata să demisioneze de la echipă, a luat decizia cu privire la viitorul său.
28.10.2025 | 20:20
Ce sa intamplat la primul antrenament al Universitatii Craiova dupa scandalul cu fanii Decizia luata de Mirel Radoi dupa sedinta cu suporterii Foto exclusiv
Mirel Rădoi, decis să rămână la Universitatea Craiova
ADVERTISEMENT

După un început foarte bun de sezon, Universitatea Craiova se află într-o scădere de formă, iar remiza de la Clinceni a părut picătura ce a umplut paharul oltenilor. După discuții intense cu suporterii, imediat după meci, dar și cu Mihai Rotaru în ultimele zile, s-a ajuns la concluzia că nu se pune problema ca Mirel Rădoi să părăsească echipa. Acum, la două zile după marele scandal de la finalul partidei cu Metaloglobus, atmosfera pare să se fi destins, pe cât posibil, în cadrul echipei din Bănie.

Mirel Rădoi a luat decizia finală! Ce se întâmplă la Universitatea Craiova

Spiritele s-au încins în Bănie după ce Universitatea Craiova a obținut o singură victorie din ultimele șapte meciuri în toate competițiile. Mirel Rădoi a discutat în ultimele zile cu Mihai Rotaru pe subiectul crizei echipei, iar cei doi au ajuns la o concluzie.

ADVERTISEMENT

Tehnicianul pare hotărât să continue la echipă, asta chiar dacă a fost foarte dezamăgit de ultimele rezultate și întâmplarea de la Clinceni, unde suporterii au fost extrem de supărați, putea să fie picătura care umplea paharul.

După pasul greșit în campionat cu Metaloglobus (0-0), pentru Universitatea Craiova urmează duelul cu Sănătatea Cluj din prima etapă a Grupei B din Cupa României. Luni la prânz, jucătorii Universității Craiova au avut antrenament de refacere după duelul de la Clinceni.

ADVERTISEMENT

Primul antrenament al oltenilor în vederea pregătirii meciului din cupă a avut loc marți după-amiază. Practic, între meciul cu Metaloglobus și cel cu Sănătatea Cluj din Bănie, Universitatea Craiova are o singură ședință de antrenament.

ADVERTISEMENT

Detalii de la ultimul antrenament al Universității Craiova

Mirel Rădoi mașină bază de antrenament Universitatea Craiova
Mirel Rădoi nu mai pleacă de la Craiova, fiind prezent la antrenamentul echipei

FANATIK vă aduce informațiile cele mai noi, chiar de la fața locului. Mirel Rădoi a ajuns la baza de pregătire în jurul orei 15:00, cu bolidul său (FOTO) asta deși antrenamentul propriu-zis a început de abia la ora 17:00. Au urmat jucătorii, care au părut relaxați. Ștefan Baiaram, cel care a fost cel mai recent în centrul unui scandal cu tehnicianul, a fost extrem de relaxat înainte de ședința de pregătire. Vladimir Screciu a fost mult mai serios și rapid în mișcări, ducându-se imediat în zona vestiarelor.

Isenko a ajuns și el relaxat la antrenament și a preferat să folosească un taxi, spre deosebire de cei menționați mai sus, care au venit cu mașinile personale. La fel precum jucătorul din Ucraina au ales și Nsimba, Paradela sau Crețu, toți venind cu taxiul la baza de pregătire. Atmosfera a fost una degajată la antrenament, iar Rădoi a fost prezent pe teren (FOTO), semn că decizia de a rămâne este deja luată.

ADVERTISEMENT
Mirel Rădoi antrenament Universitatea Craiova
Mirel Rădoi, prezent la antrenamentul Craiovei