Florinel Coman a fost chinuit, în ultimii ani, de mai multe accidentări, iar acest lucru se vede în forma sportivă slabă prin care fotbalistul de la FCSB trece în prezent.
Nicușor Baldovin consideră că ar fi benefic, pentru Florinel Coman, să plece la Farul Constanța, sub formă de împrumut, având în vedere că, la FCSB, și-a pierdut postul de titular și bifează prea puține minute de joc. FANATIK a scris în exclusivitate despre faptul că Florinel Coman ar putea reveni la echipa antrenată de Gică Hagi.
Actualul antrenor al grupei 2006 de la Luceafărul Brăila a dat exemplul lui Ianis Hagi, care și-a relansat cariera la formația de pe malul mării, după perioada de stagnare de la Fiorentina.
Cum vedeți situația în care se află Florinel Coman?
– Eu cred că are capacitatea de a-și reveni, atât mental, cât și fizic. El este încă tânăr, poate reveni. A avut și ghinion cu accidentările acelea în lanț.
Ce credeți că i-a cauzat această cădere?
– Eu cred că această cădere a venit din cauza accidentărilor survenite pe parcursul jocului.
Ar fi benefică, pentru Florinel Coman, o revenire la Farul Constanța?
– Având în vedere că și Ianis Hagi a trecut prin același lucru, eu cred că ar fi benefic să revină la Farul Constanța. Acum depinde ce își dorește și clubul, și el. Cred că ar fi benefic să joace. Nu cred că e presiunea la fel de mare ca la FCSB. Oricum, și la Farul cred că e presiune. Peste tot e presiune.
Credeți că declarațiile pompoase ale lui Gigi Becali l-au afectat pe Florinel Coman?
– Gigi Becali când îi ridică, când îi coboară. Nu cred că e benefic să se discute, mai ales la o vârstă foarte fragedă, despre niște sume amețitoare. Dar eu cred că are capacitatea de a-și da și el seama că nu se poate vinde un jucător din România pe 100 de milioane sau 50. Acum, dacă tu ești conștient și te pregătești, și nu apar accidentări, cred că poți să treci și tu peste lucrurile acestea.
Florin a avut probleme cu accidentările și uiați unde a ajuns, de la o speranță a fotbalului românesc… încă se caută acum. Dar eu cred că are capacitatea de a reveni.
Ce v-a plăcut la Florinel Coman când l-ați văzut pentru prima dată jucând?
– Prima dată, când a sosit la un antrenament, nu a rupt gura târgului. Dar de la al doilea antrenament… erau două grupe, o grup de inițiere și o grupă care era puțin mai avansată. El a venit la mine, la grupa de inițiere. De la al doilea antrenament chiar îi dribla pe toți pe acolo. Astfel că l-am trecut la grupa cealaltă, pentru că mi-am dat seama că are ceva.
Dumneavoastră încă antrenați la Luceafărul Brăila?
– Da, încă sunt la Luceafărul Brăila. Antrenez grupa de 2006. Sunt câțiva copii de perspectivă, cu aceeași viteză ca cea a lui Florin, dar trebuie să aibă și puțin noroc. Aici la noi, în Brăila, e mai greuț. Ca să treacă la fotbalul de performanță trebuie să se ducă spre alte cluburi.
Mai țineți legătura cu Florinel Coman?
– Da, a venit și pe la mine acasă. Chiar după operația din vară am vorbit cu el, spunea că își dorește să revină cât mai repede. Nici nu vreau să-l sâcâi, că nu sunt genul. În 2019, a fost la mine de Crăciun. Am și eu un copil care joacă fotbal și chiar nu-i venea să creadă că a venit, că era și pe val atunci.
Vedeți vreun jucător din România care ar putea pleca pe 50-100 de milioane de euro în fotbalul din străinătate?
– Copii sunt. De exemplu și Markovic, care a început la Craiova să înscrie. Ei trebuie crescuți într-un mediu normal, fără să pui prea multă presiune pe ei.
Nu trebuie să li se ofere niște salarii din astea exorbitante și după să uite ce se întâmplă. Poți pleca. Dar pe 50 de milioane nu cred că se poate pleca din România, atâta timp cât n-ai niște rezultate la echipele de club, la echipa națională.