Am putea avea primul cuplu de la Survivor România, format între cel mai tânăr concurent din acest sezon, Mario Longa, și una dintre frumoasele participante din Dominicană.
În exclusivitate pentru FANATIK, Mario a dezvăluit care sunt fricile sale în ce privește competiția, dar și cine crede că îi va ține de cald în nopțile reci și furtunoase din Dominicană! Se pare că participantul are deja o strânsă relație de… prietenie (deocamdată, nu se știe niciodată cum poate evolua) cu Adina Gache!
Faptul că e un puști pe lângă alți concurenți nu-l sperie deloc pe Mario, din contră. Psihic, consideră că e mult mai rezistent decât ceilalți. Fizic, recunoaște el, mai are ceva de tras.
„Se pare că sunt cel mai tânăr dintre toți. La mine vârsta începe cu cifra 1 (n. r. râde). Chiar dacă sunt cel mai tânăr, nu îmi e frică de nimic. Probabil ceilalți ar crede că sunt mai firav, dar nu sunt deloc așa. Sunt mult mai bine psihic decât ei. Bine, fizic ei arată mult mai bine decât mine, dar psihic îi întrec pe toți.
Am încercat să mă pregătesc și fizic, să fac ceva de îndemânare, dar nu cine știe ce. Probele nu cred că o să mă dea peste cap, dar, da, la îndemânare am un pic probleme. Cu foamea cred că voi avea de furcă, cu traseele, nu”, a declarat Mario Longa, concurent la Survivor România 2025, pentru FANATIK.
Tânărul ne-a spus că în junglă s-ar putea să se transforme din cauza condițiilor. Reacționează destul de urât la stres, mai ales dacă vorbim de lipsa mâncării și nesomn.
„Sunt impulsiv și acolo, și nemâncat, și nedormit, probabil o să fiu irascibil, dar vedem ce o fi. Fac urât la nervi, dar sper că nu va fi așa urât pe televizor”, atenționează Mario Longa.
Întrebat cu cine se va înțelege cel mai bine, din cât a reușit să îi cunoască pe ceilalți 18 participanți, Mario a mărturisit că Marinescu este ca și fratele lui. Când a fost rugat să nominalizeze o fată care să îi țină de cald, răspunsul a venit imediat.
„Cu Marinescu cred că o să mă înțeleg cel mai bine, e fratele meu. Avem o chimie între noi, de la toate castingurile în care am fost. Adina, cred, o să-mi țină de cald. E sora mea (n.r. râde)”, a dezvăluit Mario Longa, pentru FANATIK.
Mario ne-a zis și cum a reacționat familia lui când a aflat că se duce în junglă. „Maică-mea a zis să fac ce vreau, taică-meu a zis că sunt nebun, că nu știu pe unde mă duc, că mor ăia de foame pe acolo. Fratele meu mă susține 100%, din toate punctele de vedere”, a completat tânărul.
Concurentul de la Survivor România ne-a mai dezvăluit și pe cine a susținut din sezoanele trecute. I-a plăcut cel mai mult de Iancu Sterp, a cărui familie o cunoaște destul de bine. Însă, nu dorește să îi facă familia Sterp campanie pentru a fi votat, căci nu îi place să cerșească atenție.
„Preferatul meu a fost Iancu Sterp, am fost și la nunta Getei, sora lui. Eu cu fratele meu avem o firmă de foto-video, Longa Videography, și am filmat și la botezul lui Milan, copilul lui Culiță. Îmi place de ei, ca familie, sunt oameni faini. Ei încă nu au aflat că vin la emisiune. Nu cred că mă știu ei personal, îl cunosc mai multe pe frate-miu, dar cred că le va plăcea. Eu nu aș vrea să cerșesc atenția oamenilor, să mi se facă în online campanie din partea vedetelor, vreau să demonstrez eu ce pot”, a încheiat Mario Longa.