Primul divorț sonor din lumea sportului, din 2025, îl are ca protagonist pe Marc Ter Stegen. Portarul de 32 de ani și soția sa, Daniela, au anunțat destrămarea unei căsnicii care părea de neclintit.
Presa a vehiculat faptul că divorțul dintre Marc-Andre Ter Stegen și Daniela Jehle a venit pe fondul infidelității soției portarului de la Barcelona, dar jucătorul a negat vehement această variantă.
”Sunt șocat și dezamăgit de modul în care Catalunya Radio & Grupo 3Cat au trata acest subiect, au răspândit știri false și au încălcat drepturile personale. Nu a existat nicio infidelitate din partea Danielei. Nu sunt terți implicați. Acesta este un fapt.
După cum am comunicat, eu și Daniela am decis să ne despărțim în circumstanțe bune, menținând o comunicare bazată pe încredere. Este complet inacceptabil ca presa să răspândească acest lucru, acuzând-o în mod fals pe Daniela și atacând-o personal. Prejudiciul este ireparabil”, a anunțat Ter Stegen, citat de Marca.
Ei s-au cuplat în 2012, pe când Marca juca la Borussia Mönchengladbach. În 2014, el s-a transferat la FC Barcelona, iar ea l-a urmat. Peste trei ani s-au căsătorit la Sitges, un sătuc romantic din apropierea orașului catalan.
Ter Stegen și soția sa păreau a forma un cuplu indestructibil. Nu au fost implicați în certuri, nu au apărut în presă informații despre scandaluri conjugale. Au împreună doi copii. Ben s-a născut pe 28 decembrie 2019, iar Tom pe 4 februarie 2024.
La puțin peste un an de la nașterea celui de-al doilea copil, Marc și Daniela își spun adio. Fotbalistul cu 42 de selecții la naționala Germaniei și cu 18 trofee în palmares, a făcut anunțul pe Instagram.
„Bună tuturor,
După o analiză atentă, eu și Dani am decis să ne separăm. Nu a fost o decizie ușoară, după cum vă puteți imagina, însă credem că este cea mai bună alegere pentru noi. Prioritatea noastră comună rămâne binele copiilor noștri, asigurându-ne că vor continua să crească într-un mediu plin de iubire și stabilitate.
Suntem hotărâți să colaborăm în continuare ca părinți și să ne tratăm reciproc cu respect și apreciere, așa cum am făcut mereu. În această perioadă personală, vă rugăm să ne înțelegeți și să ne respectați intimitatea – în special pe cea a copiilor noștri. Vă mulțumim. Cu apreciere, Dani & Marc”, a fost mesajul lui Ter Stegen.
Divorțul de soție vine pentru Ter Stegen într-un moment delicat. El este în recuperare, după o accidentare gravă suferită în septembrie 2024. Neamțul a suferit o ruptură a tendonului rotulian al genunchiului drept. S-a operat, iar medicii au estimat o perioadă de recuperare cuprinsă între 8 luni și un an.
Pentru a suplini absența lui, Barcelona l-a adus urgent pe Wojciech Szczesny. Polonezul se lăsase de fotbal, în vara anului trecut, după nouă ani la Juventus, dar a acceptat provocarea catalanilor.